Întâlnirea membrilor comisiilor de inventariere din Protoieria Bacău
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, luni, 8 august 2016, în sala de şedinţe a Protopopiatului Bacău, a avut loc întâlnirea membrilor comisiilor de inventariere din cadrul Protoieriei Bacău. Aceasta s-a desfăşurat sub coordonarea părintelui Gheorghe Paleu, consilier pe Sectorul patrimoniu şi construcţii bisericeşti al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, în prezenţa părintelui Costică Busuioc, protopop al Protopopiatului Bacău. Scopul întrevederii a fost evaluarea activităţii, dar şi pentru a verifica, prin sondaj, stadiul celei de a doua etape de inventariere. „Această întâlnire a avut ca scop evaluarea, îmbunătăţirea şi uniformizarea modului de lucru al comisiilor de inventariere care sunt în plin proces de inventariere a bunurilor de patrimoniu, apropiindu-se deja de finalizarea acestei celei de a doua etape, în conformitate cu hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi cu legislaţia în vigoare“, a explicat părintele Gheorghe Paleu.