Întâlnirea preoteselor din Arhiepiscopia Sibiului
La Academia Teologică a Mănăstirii „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, județul Brașov, a avut loc pe 19 şi 20 mai, prima întâlnire a preoteselor din Arhiepiscopia Sibiului. Evenimentul a fost organizat de Departamentul de Formare Continuă și Misiune din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului.
Obiectivul întâlnirii a fost evidențierea rolului pe care îl au preotesele în activitatea misionară, social-filantropică și duhovnicească din parohii. În același timp s-a subliniat locul aparte pe care îl ocupă familia preotului în comunitate și cât de importantă este educația copiilor din familia preotului, model pentru celelalte familii din parohie. Totodată, cele 50 de preotese de la parohii din cele 11 protopopiate ale Arhiepiscopiei Sibiului au avut posibilitatea să se cunoască mai bine și să împărtășească din experiența lor în parohii.
În prima seară a manifestării, preotesele l-au ascultat pe Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, care le-a vorbit despre vocația soției de preot și demnitatea acesteia de a fi model pentru femeile din parohie.
„Preocuparea Bisericii față de familie și, în mod special, față de familia preotului s-a concretizat acum printr-o întâlnire a 50 de preotese din eparhia noastă, care au discutat despre familia preotului ca model și sprijin în activitatea preotului, în activitatea pastoral-misonară din parohie (…) Aceeași prețuire pe care o avem față de preoți o avem și față de familia preotului, față de preoteasă și de copii. Aceasta a fost tema dezbătută, cum să putem sprijini educarea tinerilor, cum trebuie să fie copiii preotului și cum trebuie să fie preoteasa, cea care dinamizează unele activități pastoral-misionare îndeplinite în parohie. Le-am reaminit preoteselor cele trei demnități pe care le au, cele trei obligații, dar în același timp și bucurii deosebite, demnitatea de a fi soție, apoi cea de a fi soția preotului și, legată de aceasta, calitatea de preoteasă, care se răsfrânge și asupra comunității, ea fiind mamă a comunității respective, așa cum preotul este părintele spiritual al parohiei”, a spus ierarhul.
Bucuria întâlnirii
În a doua zi a evenimentului, preotesele au avut posibilitatea să-l asculte pe pr. conf. dr. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu. Întâlnirea preoteselor din Arhiepiscopia Sibiului se află la prima ediție și se dorește ca pe viitor acest eveniment să aibă loc periodic.
„Am dorit ca prin această întâlnire să creăm o conștiință comună a familiei preotului, a preotului și a doamnei preotese. Toate doamnele preotese și-au exprimat bucuria și dorința de a reveni și de a ține legătura una cu cealaltă în continuare”, ne-a spus coordonatorul Departamentul de Formare Continuă și Misiune al Arhiepiscopiei Sibiului, Alexandru Dădîrlat.
În anul 2015 a avut loc o primă întâlnire a doamnelor preotese din Țara Făgărașului, iar acest eveniment a fost continuat acum cu o întâlnire la nivel eparhial. „Preotesele din Țara Făgărașului au fost foarte bucuroase să se întâlnească din nou, într-o ediție la nivel eparhial și au nădăjduit ca acest eveniment să devină o tradiție”, a spus Natalia Corelan, organizatoarea întâlnirii din 2015. Întâlnirea de la Sâmbăta de Sus a cuprins în program diverse activități culturale, non-formale și duhovnicești, participarea la sfintele slujbe ale mănăstirii și la momente recreative.