Întâlnirea preoților din Cercul pastoral-misionar Reșița Nord
Preoții arondați Cercului pastoral-misionar Reșița Nord s-au reunit în rugăciune la Parohia Țerova, județul Caraș-Severin, se arată pe site-ul episcopiacaransebesului.ro. Preotul Sorin Bușoi, coordonatorul Cercului pastoral, împreună cu preotul paroh Florin Hotea și preotul Andrei Doru Oproiu au săvârșit slujba Vecerniei, iar la final preotul Florin Mureșan de la Parohia Brebu a susținut referatul cu tema „Învățătura despre rugăciune a Sfântului Simeon Noul Teolog”, în care s-au punctat aspecte legate de rugăciunea publică și particulară a credinciosului, ca mijloc de apropiere de Dumnezeu, de împlinire a voii Lui.
La finalul întâlnirii, preoții prezenți au purtat discuții pe marginea referatului și au dezbătut teme de interes pentru bunul mers pastoral al vieții de parohie.