Întâlnirea preoţilor din zona Beclean

Un articol de: Ziarul Lumina - 07 Iulie 2015

La biserica Parohiei Cristeştii Ciceului din Protopopiatul Beclean, a avut loc cercul pastoral al preoţilor din zonă. La Sfânta Taină a Maslului săvârşită cu acest prilej au luat parte mai mulţi credincioşi din parohie. Cuvântul de învăţătură, cu tema: „Misiunea creştin-ortodoxă faţă de cultele neoprotestante“, a fost rostit de pr. Cristian Dragoş de la Parohia Bunavestire - Beclean, care a prezentat credincioşilor modul de dialogare cu persoanele de altă confesiune, exemplu fiind Mântuitorul Hristos, Care niciodată nu i-a trecut cu vederea pe cei de alt neam. La final parohul Valerian Vaida a mulţumit preoţilor şi credincioşilor pentru participare, iar întâlnirea s-a încheiat cu o agapă în cadrul căreia s-au discutat probleme duhovniceşti. (Pr. Alin Pop)