Întâlnirea preoților implicați în proiectul Eco-inițiative
La Centrul pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae” din București s-a desfășurat marți, 12 septembrie, întâlnirea preoților parohi implicați în proiectul „Eco-inițiative în parohiile Bisericii Ortodoxe Române din România și Republica Moldova”. Evenimentul a cuprins prezentarea stadiului proiectului până în prezent, discuții tematice, precum și vizionarea unui film despre rugăciune ca formă de protecție a naturii. Întrunirea a avut loc în proximitatea Zilei de rugăciune pentru protecția creației, 1 septembrie, și în contextul intrării proiectului în ultimul trimestru de activitate.
Întâlnirea a debutat cu Sfânta Liturghie săvârșită în Biserica „Sfânta Ecaterina”, paraclis universitar, de un sobor de preoți participanți la proiect, condus de părintele Ciprian Ion Ioniță, consilier patriarhal la Sectorul social-filantropic al Patriarhiei Române. În continuare, clericii și celelalte persoane implicate s-au reunit în Sala „Iustin Patriarhul” a Centrului pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae” din București, unde a avut loc întâlnirea de lucru.
În cuvântul de deschidere, părintele consilier patriarhal Ciprian Ion Ioniță, președintele Federației Filantropia a Patriarhiei Române, le-a urat bun-venit preoților și a rostit câteva gânduri despre rolul acestui proiect-pilot: „Fiecare dintre dumneavoastră ați desfășurat până în prezent activități de ecologie. Este un proiect aflat în ultimul trimestru și dorim să vedem ce s-a realizat până acum, ce putem face de acum încolo și cum putem să-l continuăm. Este un proiect derulat în parteneriat cu Misiunea Socială «Diaconia» și cu Agenția de știri BASILICA, având un finanțator privat și ajutorul Fundației Caritas Ambrosiana din Milano, Italia. Este un proiect care vorbește despre ecologie, despre educație ecologică și despre responsabilitatea tinerilor de a activa în această zonă. Se desfășoară în opt parohii din Arhiepiscopia Bucureștilor și opt parohii din Mitropolia Basarabiei, Republica Moldova. În fiecare parohie există un grup de tineri care merg și dezvoltă anumite inițiative ecologice. În același timp, ei au fost pregătiți în acest sens. Anul trecut au participat la o sesiune de formare pentru a învăța ceea ce înseamnă ecologia. De asemenea, au mers într-o tabără desfășurată în Italia, iar anul acesta au mers într-o tabără ecologică în Republica Moldova. Proiectul-pilot este aproape de final, suntem în ultimul trimestru, dar sperăm să-l implementăm la întreg nivelul Patriarhiei Române. Finalitatea acestuia, pe lângă grupurile de tineri, este și un ghid pastoral ecologic, pe care o să-l diseminăm către parohiile implicate în proiect, dar și către cele care doresc acest lucru”.
A urmat Daniela Groza, coordonatorul Departamentului de voluntari al Organizației Misiunea Socială „Diaconia” a Mitropoliei Basarabiei, care a prezentat proiectul, stadiul și acțiunile care au avut loc pe parcursul desfășurării lui.
De asemenea, cei prezenți au vizionat un film, parte a emisiunii „Cuvânt pentru suflet”, realizată de TRINITAS TV, intitulat „Rugăciunea, modalitate de protejare a naturii”, la final urmând discuțiile tematice privind modul în care s-a desfășurat proiectul până în prezent, evidențiindu-se oportunitățile și roadele acestuia, dar și provocările pe care le-au întâmpinat.
Proiectul „Eco-inițiative în parohiile Bisericii Ortodoxe Române din România și Republica Moldova” are ca scop inițierea unei educații de mediu și identificarea soluțiilor pentru creșterea responsabilității ecologice la nivelul Bisericii Ortodoxe Române, atât în România, cât și în Republica Moldova.