Întâlnirea preoților pensionari din Protoieria Onești

Un articol de: Pr. Alexandru Pânzaru - 28 Septembrie 2026

Miercuri, 23 septembrie, la sediul Protoieriei Oneşti s‑a organizat o întâlnire a preoților pensionari din cuprinsul întregului protopopiat, cu scopul de a evidenția importanța vieții şi activității misionar‑pastorale desfășurate în slujba Bisericii.

Evenimentul a debutat în Capela „Sfântul Ioan Teologul”, unde părintele protoiereu Nicolae Zaharia și părintele inspector Ioan Bârgăoanu, împreună cu soborul de preoți pensionari şi doamnele preotese, l‑au întâmpinat pe Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului şi au slujit împreună Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie.

În cadrul slujbei, Preasfinția Sa a rostit rugăciuni de mulțumire pentru toate binefacerile primite de preoții ajunși la senectute de-a lungul anilor de misiune și slujire, precum și un Trisaghion pentru colegii preoți care au fost chemați la Liturghia din Ceruri și pentru preotesele așezate în odihna cea veșnică. În cuvântul de la final, Preasfinția Sa a transmis tuturor celor prezenți binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, precum şi un gând de apreciere pentru organizarea acestui eveniment. Totodată, Preasfințitul Părinte Teofil a încadrat acest eveniment în rândul celor dedicate Anului omagial al pastorației familiei creștine și Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar, aducând în atenție aspectul de jertfă din familia preotului, sprijinul de care are nevoie preotul din partea familiei și, mai cu seamă, rolul preotesei în misiunea şi activitatea preoțească.

Părintele protoiereu Nicolae Zaharia a mulțumit ierarhului pentru slujire şi binecuvântare, le-a mulțumit preoților pentru bucuria de a fi împreună şi a evidențiat responsabilitatea pe care o au urmaşii slujitorilor omagiați în această zi. De asemenea, toți preoții au primit câte un dar simbolic, semn al neuitării.

La agapa frățească ce a urmat, fiecare dintre pensionari a fost invitat să ia cuvântul şi să povestească despre provocările timpurilor în care a slujit, dar mai ales despre frumusețea slujirii, pe care să o lase moştenire prezentului.