Întâlnirea promoţiei 2008 a Seminarului din Baia Mare
Preasfinţitul Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a participat la întâlnirea promoţiei 2008 a Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, care a început, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, cu Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, la sfârşitul căreia a fost oficiată slujba Te-Deum-ului. În anul 2008 au absolvit Seminarul Teologic din Baia Mare patru clase la care au fost diriginţi profesorii Daniela Ciolte, Iulia Tămaş, pr. Petrică Covaciu, ahid. Daniel Farcaş. Pe parcursul anilor, directorii seminarului au fost pr. Cristian Ştefan şi pr. Marius Nechita. După slujba de Te-Deum, PS Episcop Iustin a adresat absolvenţilor din 2008 un cuvânt de învăţătură, în care le-a vorbit despre misiunea pe care o au de îndeplinit în viaţă, ca absolvenţi de seminar, dintre care unii sunt preoţi, diaconi, arhidiaconi.