Întâlnirea sfinților și a credincioșilor de naționalități diferite la hramul orașului Alexandria
După ce a poposit pentru o scrută vreme la Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman, Cinstitul Cap al Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon se află în Alexandria, la Catedrala episcopală „Sfântul Alexandru”, care își sărbătorește mâine hramul.
Sfânta Liturghie a fost săvârșită astăzi, 29 august, de către Înaltpreasfințitul Părinte Naum, Mitropolit de Ruse, din Patriarhia Bulgariei; împreună cu Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului.
Credincioși din mai multe regiuni ale țării și din străinătate au venit să se închine sfintelor moaște ale Mucenicului Pantelimon, care au fost aduse din insula Andros, Grecia. Acestea au fost așezate lângă odoarele Sfântului Ierarh Alexandru, ocrotitorul orașului teleormănean și al catedralei.
Sâmbătă seara, de la ora 17:00, a fost săvârșită slujba Vecerniei în cinstea Sfântului Ierarh Alexandru la catedrală, după care a urmat o procesiune cu litanii pe străzi din orașul Alexandria. Icoana Sfântului Alexandru, frumos împodobită, a fost purtată de preoți în fața procesiunii. Au urmat raclele cu moaștele Sfântului Alexandru și cu cele ale Sfântului Pantelimon. Așa cum este tradiția, s-au făcut rugăciuni de mulțumire pentru ajutorul trimis de Dumnezeu eparhiei, precum și rugăciuni pentru vindecare și izbăvire din noua molimă.
Mâine dimineață, Sfânta Liturghie de ziua Sfântului Ierarh Alexandru va fi oficiată de un sobor de ierarhi împreună cu preoți și diaconi.
Sfintele Moaște ale Tămăduitorului Pantelimon vor rămâne în catedrala din Alexandria până în seara zilei de luni, 30 august.
Programul complet: https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/stiri/capul-sfantului-mare-mucenic-si-tamaduitor-pantelimon-adus-spre-cinstire-de-ziua-orasului-alexandria-164895.html