Întâlnirea tinerilor din Luduş, Alba
Departamentul de Misiune şi Tineret al Arhiepiscopiei Alba Iuliei, în colaborare cu Protopopiatul Luduş, prin Grupul de Iniţiativă pentru Tineret, a organizat Întâlnirea municipală anuală a tinerilor din Protopopiatul Luduş. Evenimentul s-a desfăşurat la Liceul Tehnologic Nr. 1 din Luduş, unde tinerii de la parohiile din Luduş, Iernut, Sărmaşu, Dătăşeni, Răzoare şi Zau de Câmpie au participat la ateliere de dezvoltare personală, apoi, la Terasa Tivolli, părintele Pantelimon de la Mănăstirea Oaşa, judeţul Alba şi părintele Marius Ciprian Pop au susţinut o prelegere pe tema „Iubirea, între libertate şi libertinaj”. Cei doi invitaţi au dialogat cu tinerii, apoi, liceenii luduşeni, coordonaţi de profesorul de religie Septimiu Pop, au susţinut un program artistic.
Pr. Păunel Juchi, inspector în cadrul Departamentul de Misiune şi Tineret al eparhiei a transmis mesajul Înaltpreasfinţitului Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, care i-a îndemnat pe tineri să urmeze exemplul lui Hristos, fiind astfel „semne ale iubirii lui Dumnezeu şi mărturisitori credibili ai prezenţei Sale iubitoare în această lume”. Activitatea a fost realizată în colaborare cu Primăria Luduş, Liceul Tehnologic Nr. 1 Luduş şi Casa de Cultură „Pompeiu Hărăşteanu” din Luduş şi se încadrează în activităţile din „Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox” şi „Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti” în Patriarhia Română.