Întâlnirea tinerilor din Protopopiatul Baia Mare

Un articol de: Oana Rusu - 12 Iunie 2013

Sâmbătă, 15 iunie, de la ora 10:00 are loc reuniunea tinerilor, cu vârste între 15 şi 30 de ani, din cuprinsul Protopopiatului Baia Mare.

Întâlnirea cu titlul „Tineri în slujba Bisericii lui Hristos“ va avea loc la Parohia Dumbrăviţa, iar la manifestare va participa şi Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, conform unui comunicat al Protopopiatului Baia Mare.

Această primă întrunire este una premergătoare Reuniunii Tinerilor Creştini Ortodocşi din Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului, care se va desfăşura în perioada 22-24 august, la Baia Mare.

În cadrul întâlnirii de sâmbătă, 15 iunie, după slujba Te Deum-ului oficiată de PS Iustin Sigheteanul la biserica din Dumbrăviţa, va avea loc reuniunea la Căminul cultural din localitate, în cadrul căreia, pr.inspector Milan Bălan va susţine conferinţa „Identitatea ortodoxă în societatea contemporană“. Acesta va fi urmată de o dezbatere, un concert de muzică religioasă şi de vizionarea unui film cu teme duhovniceşti.