Întâlnirea tinerilor din Protopopiatul Târgu Mureş
Grupul de Inițiativă pentru Tineri din Protopopiatul Târgu Mureș, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Județean Mureș şi Parohia Band, a organizat prima întâlnire regională cu tinerii din acest an. Întâlnirea a avut ca temă „Icoanele din sufletul tinerilor”, în cadrul „Anului omagial al icoanelor și iconarilor” în Patriarhia Română. Pr. Teodor Fărcaş le-a vorbit tinerilor despre icoane şi diferențele dintre idolatria din perioada veterotestamentară și închinarea la icoane. În partea a doua a întâlnirii, protopopul Olimpiu Zăhan le-a prezentat tinerilor locurile unde sunt păstrate Sfânta Mahramă şi prima icoană a Maicii Domnului pictată de Sfântul Evanghelist Luca şi le-a spus apoi povestioare despre icoane făcătoare de minuni care sunt prezente pretutindeni. La întâlnire au participat tineri elevi din parohiile Band, Nazna, Sâncraiu de Mureș, Fânațele Bandului, Harțau, însoțiți de preoții din parohie și profesorii de religie. În timpul întâlnirii s-au purtat discuții între participanți, au avut loc schimb de experiențe și au fost admirate icoane pictate sau desenate de elevi, iar gazdele le-au oferit celor prezenţi o agapă cu preparate de post. Parohul Lucian Crișan, gazda evenimentului, a mulțumit participanților.