Întâlnirea tinerilor la biserica din Mănăştur
La Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din Mănăştur, Cluj-Napoca, a avut loc o întâlnire premergătoare cu participanţii la Reuniunea Tinerilor Ortodocşi din Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului, care va avea loc pe 22-24 august, la Baia Mare. La întâlnirea organizată de părintele Dan Hognogi au participat 18 tineri din mai multe parohii clujene. Programul a debutat cu prezentarea , apoi, fiecare tânăr a prezentat motivele pentru care doreşte să participe la Reuniunea de la Baia Mare. Părintele Dan Hognogi le-a prezentat tinerilor informaţii despre acest eveniment, programul şi activităţile care se vor desfăşura la Baia Mare. La sfârşitul întâlnirii s-au interpretat cântece din Caietul Reuniunii şi muzică folk, la chitară. Seara s-a încheiat cu cântarea „Cuvine-se cu adevărat“. (Radu Copil)