Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Bacău
La propunerea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Asociația „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”-Hârja va găzdui anul acesta, la 1 septembrie, Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Bacău (ITOB) cu prilejul cinstirii Sfântului Dionisie Exiguul, ocrotitorul Centrului de zi pentru copii și tineret din cadrul asociației gazdă.
Evenimentul are loc în contextul Zilelor asociației (1-4 septembrie 2022) și sărbătoririi celor 10 ani de activitate socio-medicală și educațională. Tot anul acesta, asociația de la Hârja împlinește 10 ani de când este membră a Federației Filantropia a Patriarhiei Române.
Cu sprijinul protopopiatelor și ONG-urilor eparhiale, la această întâlnire s-au înscris deja peste 300 de tineri, care vor participa încă de la ora 9:00, în curtea Complexului de servicii socio-medicale și educaționale de la Hârja, la oficierea Sfintei Liturghii la Altarul de vară al instituției sociale. Răspunsurile la strană vor fi date de tinerii participanți, iar părinții protopopi, alături de preoții care activează în serviciile sociale ale eparhiei, vor oficia Sfânta Liturghie și Te Deumul la început de an bisericesc. Tinerii vor putea audia conferința offline susținută de arhim. Pimen Costea, vicar eparhial, delegat al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, tema fiind: „Rugăciunea care ne ține mereu tineri și plăcuți lui Dumnezeu”. După sesiunea de întrebări și răspunsuri, vor urma ateliere de lucru intergeneraționale și pro-viață, coordonate de ASCOR Bacău, partener al acestui eveniment.
Ziua se va încheia cu Festivalul de tradiție și gastronomie locală, ediția I, în colaborare cu Primăria Oituz și Asociația „Amitié Roumaine” din Franța, și promovarea tradițiilor folclorice locale (cântec, dans și port popular autohton). Vor urca pe scenă tineri interpreți de muzică populară și ansambluri de dans din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, dar și participanții care doresc să interpreteze diferite stiluri de muzică specifice vârstei.
Îi așteptăm pe toți tinerii interesați să participe la aceste evenimente de la Hârja, pentru a-și face noi prieteni, a se ruga împreună și a se bucura de specificul românesc și tineresc.
Înscrierile se pot face la ASCOR Bacău (e-mail: office@ascor-bacău, tel.: 0751546885, persoană de contact Vlad Țuțurlan - președinte) și la sediile protopopiatelor din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului.