Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte

Un articol de: Mihai Ciucur - 18 Iulie 2017

Episcopia Caransebeșului organizează, în perioada 18-20 iulie, în municipiile Reșița și Caransebeș, Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte (ITO BM), la care sunt așteptați să participe aproximativ 500 de tineri cu vârste între 14 şi 24 de ani din tot județul Caraș-Severin, dar și delegații din alte județe din țară.

Evenimentul își propune să ofere tinerilor oportunitatea participării la o serie de activități cultural-educative cu caracter duhovnicesc, precum și de socializare, în scopul promovării valorilor Bisericii noastre, dar și ale județului Caraș-Severin.

Programul ITO BM debutează astăzi la ora 17:00 cu festivitatea de deschidere, care va avea loc la Reșița, în Parcul Tricolorului. Începând cu ora 20:00, va avea loc o seară de muzică folk, invitat special fiind cantautorul Cristian Buică.

Ziua de miercuri, 19 iulie, va oferi tinerilor participanți posibilitatea dezbaterii unor probleme de actualitate în cadrul unor ateliere de lucru, precum și vizitarea Mănăstirii Vasiova.

Începând cu ora 17:00, va avea loc „Procesiunea tinereții” pe traseul Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel – Bd. Muncii – Intim – Bd. Republicii – Catedrala „Schim­barea la Față”, urmată de conferința cu tema „Să fii ro­mân!”, susținută de actorul Dan Puric.

Joi, 20 iulie, la praznicul Sfân­tului Proroc Ilie Tesviteanul, tinerii vor lua parte la Sfânta Liturghie arhierească la Catedrala „Învierea Domnului” din Ca­ran­sebeș, la finalul căreia va avea loc festivitatea de încheiere a întâlnirii.

Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte este un eveniment organizat de Episcopia Caransebeșului, cu sprijinul Consiliului Județean Caraș-Severin, Primăriei Municipiului Reșița, Primăriei Caransebeș și al Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte.