Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte

Un articol de: Arhid. Pavel Canea,   Darius Herea - 02 Septembrie 2024

În perioada 29 august - 1 septembrie, 500 de tineri din Reșița, din Caraș-Severin, din 17 județe ale țării, precum și din Serbia și Republica Moldova au desfășurat mai multe activități spirituale, culturale, recreative în municipiul Reșița în cadrul Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte.

Tinerii au participat la rugăciune, au descoperit patrimoniul orașului și au interacționat cu localnicii, au participat la conferințe și ateliere tematice, dar și la mai multe programe artistice. 

Startul acestei manifestări a fost binecuvântat printr-o slujbă de Te Deum, săvârșită de către Preasfin­țitul Părinte Lucian, Episcopul Caran­­se­beșului, urmată de mesaje din partea organizatorilor și invita­ților. 

La acest eveniment au participat Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, preoți, autorități județene și locale și mai mulți cetățeni din Reșița. 

În cuvântul de final, Preasfințitul Părinte Lucian i-a îndemnat pe tineri să aleagă viața și să trăiască în libertate spirituală cu demnitate.

Întâlnirea s-a încheiat cu Sfânta Liturghie, săvârșită duminică la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Reșița. 

Slujba a fost oficiată de Preasfin­țitul Părinte Lucian, Episcopul Ca­ran­se­beșului, împreună cu Prea­sfin­țitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud. 

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului, iar tinerii au cântat la momentul chinonicului câteva pricesne. La final, Preasfințitul Părinte Veniamin le-a împărtășit celor prezenți un bogat cuvânt de învățătură.