Întâlnirea tinerilor ortodocşi din oraşul Anina
Joi, 10 noiembrie 2016, tinerii ortodocşi din Anina, împreună cu reprezentanţi ATOR Banatul de Munte s-au întâlnit în Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din localitate.
Întâlnirea a debutat cu o slujbă de mulţumire, în care preoții au citit rugăciuni de binecuvântare, ajutorare, înţelegere şi luminare a minţii şi cugetului tinerilor. Slujba a fost oficiată de părintele Gheorghe Şuveţi, protopopul Reşiţei, părintele Mihai Ciucur, inspector eparhial în cadrul Departamentului de tineret, părintele Cristian Manole de la Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Reşiţa, părintele Alin Muntean de la Parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Anina, părintele Marius Negoiţă de la Parohia Anina Celnic - Brădet şi părintele Horia Mailat de la Parohia „Sfânta Treime” Anina - Steierdorf.
După slujbă, tinerii au vizionat un material de prezentare a ATOR Banatul de Munte, care a avut menirea de a creiona o privire de ansamblu asupra a ce își propune organizația și care au fost principalele activități desfășurate până în prezent. Aici s-a arătat cum a luat fiinţă această organizaţie, care este scopul şi care sunt proiectele de viitor ale asociației. În continuare, tinerii au completat un chestionar, prin care s-a dorit aflarea opiniilor, nevoilor, cu privire la probleme specifice vârstei, precum și așteptările lor, din partea celor trei instituţii fundamentale: Biserica, școala şi familia.
În ultima parte a întâlnirii, tinerii s-au împărţit în grupe pentru a dezbate teme de actualitate referitoare la rolul Bisericii, școlii şi familiei, dar și al anturajului și mass-mediei în educaţia religios-morală a tinerilor. În discuţii s-au adus argumente pro şi contra, dar s-au conturat şi efecte ale implicării sau neimplicării instituţiilor în formarea tinerilor. Grupele au avut în componenţa lor câte un reprezentant ATOR, care a facilitat discuţiile folosind metoda de educaţie non- formală, „cafeneaua publică”.
„Am apreciat în mod deosebit dorința arătată de tinerii din Anina de a se implica în activitățile extrașcolare propuse de Biserică, prezența tinerilor voluntari de la ATOR fiind o bună oportunitate în acest sens. Am avut, de asemenea, bucuria să descoperim copii și tineri curați sufletește și cu preocupări frumoase care, suntem convinși, se vor alătura cu succes asociației de tineri ortodocși constituită de puțin timp în eparhia noastră, cu binecuvântarea și prin directa purtare de grijă a Preasfințitului Părinte Lucian”, a precizat părintele Mihai Ciucur. La final, toţi participanţii au luat parte la o agapă frăţească, pregătită de către parohiile ortodoxe din Anina, unde au continuat socializarea, dezbaterea şi analizarea celor aflate în cadrul întâlnirii.
Această acţiune se înscrie în șirul manifestărilor organizate în Episcopia Caransebeșului în contextul Anului omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox în Patriarhia Română şi a avut menirea de a arăta tinerilor că există o asociaţie ortodoxă pentru tineri, iar dacă se regăsesc în acest proiect pot să devină membri ai asociaţiei şi să participe activ la toate manifestările şi acţiunile Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi din Banatul de Munte.