Întâlnirea tinerilor ortodocși români din Germania
În perioada 11-13 octombrie a avut loc, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, a 12-a reuniune anuală a Asociației Tinerilor Ortodocși Români din Germania (ATORG). Întâlnirea a avut loc la Dresda şi a fost prezidată de Preasfinţitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului.
La eveniment au fost invitaţi părintele prof. dr. Constantin Coman, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, şi dr. Sorin Lavric, director de programe interne al Uniunii Scriitorilor din România.
Un lucru inedit al ediției din acest an a fost împărțirea participanților pe grupe de vârstă, în așa fel încât toți să poată recepta mesajul duhovnicesc și subiectul conferinței pe măsura înțelegerii și preocupărilor specifice fiecăruia.
Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul a rostit cuvântul de început și le-a urat bun venit invitaților întâlnirii, explicând semnificaţia temei: „Discernământul și modalitățile de recuperare ale acestuia în spațiul religios, respectiv în spațiul credinței creștine ortodoxe”.
Conferința a început cu discursul lui Sorin Lavric, care a prezentat atât situaţiile de viaţă care implică nevoia de a discerne, cât şi tipologiile umane rezultate în urma modului de discernere şi al aplicării sau nu a soluţiilor alese, dar şi palierele de viaţă în care omul trăieşte concomitent şi unde trebuie să facă continuu alegeri.
A urmat prezentarea părintelui profesor Constantin Coman, care a vorbit despre sensul și importanța acordată de Sfinții Părinți verbului „a discerne”. „Teologia ortodoxă actuală poate cădea în capcana unui discurs care să ignore partea antropologică, a concreteții vieții duhovnicești, în care omul este lăsat să dea răspunsuri greutăților și ispitelor de zi cu zi. Creștinul trebuie să știe să se lupte cu egoismul propriu, cu tendința de a se mări pe sine, dar puterea de a învinge o dobândește doar dacă-și deschide total sufletul voii dumnezeiești”, a spus părintele profesor.
Partea a doua a zilei a fost consacrată discuțiilor pe cinci grupe, tinerii arătându-și interesul evident pentru temă. Ziua de sâmbătă s-a încheiat cu un program artistic prezentat de tineri români din diferite zone ale Germaniei.
Duminică, membrii ATORG au participat la Sfânta Liturghie în capela Parohiei „Buna Vestire” din Dresda. La final, Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul a mulțumit gazdelor, invitaților și tuturor celor care au luat parte la „Întâlnirea Anuală ATORG Dresden 2019” și a anunțat totodată gazda din următorul an a evenimentului: Parohia „Sfântul Apostol Bartolomeu” din Frankfurt pe Main. Părintele Sebastian-Vasile Schipor, paroh al comunităţii din Dresda, a mulțumit Părintelui Episcop, invitaților, participanților și tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestei întâlniri.