Întâlniri ale absolvenţilor la Facultatea de Teologie din Sibiu

Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 06 Iunie 2018

Promoția 2004-2008 şi promoția 1994-1998 a Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu s-au reîntâlnit după 10 ani, respectiv 20 de ani de la absolvirea cursurilor de licență.

Un sobor de preoți din rândul absol­ven­ților promoției 2004-2008 a oficiat Sfânta Liturghie în capela Fa­cultății de Teologie din Sibiu împreună cu mai multe cadre didactice, joi, 31 mai. De asemenea, a fost oficiat un parastas pentru toți colegii trecuți la cele veșnice. La finalul slujbei religioase absolvenții au primit binecuvântarea Înaltpreasfințitului La­uren­țiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, care i-a felicitat pe toți pentru activitatea lor în comunitățile încredințate spre slujire preo­țească sau pentru truda lor la catedră sau în alte instituții. Ierarhul i-a îndemnat pe tinerii teologi să susțină în continuare lucrarea misionară a Bisericii în societate prin toate mijloacele, inclusiv cele mediatice. Programul a continuat cu strigarea catalogului și cu prezentarea realizărilor profesionale și personale din cei zece ani trecuți de la absolvirea cursurilor de licență. Absolvenții au avut posibilitatea să își revadă colegii din studenție, să își aducă aminte de timpul petrecut în anii de studiu și să își revadă profesorii care i-au îndrumat academic și spiritual timp de patru ani în vechea academie teologică de la Sibiu.

Revedere după 20 de ani

Promoția 1994-1998 a Facul­tății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu s-a reîntâlnit la 20 de ani de la absolvirea cursurilor de licență. Revederea a avut loc vineri, 1 iunie, la facultatea sibiană, unde absolvenții au avut posibilitatea să-și revadă colegii și profesorii. Un sobor de preoți format din absolvenți ai promoției mențio­nate a oficiat Sfânta Liturghie în capela Facultății de Teologie, în prezența colegilor și a cadrelor didactice. După Sfânta Liturghie a fost oficiat un parastas pentru toți profesorii și colegii care au trecut la Domnul. Programul a continuat cu strigarea catalogului și prezentarea realizărilor profesionale și familiale.

Momentul festiv a avut loc în Aula „Mitropolit Ioan Mețianu” în prezența pr. prof. univ. dr. Vasile Grăjdian, a pr. lect. univ. Mihai Iosu și a conf. univ. dr. Sebastian Moldovan. Absolvenții promoției 1994-1998 au avut posibilitatea să își amintească de anii studenției, de profesorii și colegii lor, de orele de curs și celelalte activități academice din perioada facultății. Profesorii prezenți i-au felicitat pentru activitatea lor în parohiile încredințate, la catedră sau în alte instituții unde își desfășoară activitatea și i-au îndemnat să rămână în continuare misionari în Biserica străbună.