Întâlniri duhovniceşti cu credincioşii clujeni
La mijlocul Postului Sfintelor Paști, în parohia clujeană „Adormirea Maicii Domnului”, păstorită de părintele Dan Hognogi, au continuat întâlnirile cu profesori și duhovnici. În seara zilei de vineri, 8 aprilie, credincioșii au participat la Taina Sfântului Maslu, oficiată de pr. prof. Vasile Stanciu, decanul Facultății de Teologie din Cluj-Napoca, împreună cu preoții slujitori ai bisericii. Părintele profesor Vasile Stanciu a ținut un cuvânt de învățătură despre rolul trezviei în dobândirea vieții întru Hristos: „Trezvia se cultivă prin abandonarea stării de trândăvie duhovnicească! Trândăvia duhovnicească minimalizează păcatul și nu mai conștientizăm propria noastră stare de amăgire și de întuneric, de aceea sufletul nu trebuie să doarmă niciodată, trebuie să rămână în poziție verticală, orientat întotdeauna spre Dumnezeu!”.
Duminica a patra din Marele Post la Sfânta Liturghie a participat, ca invitat, arhimandritul Andrei Coroian, consilierul misionar-catehetic al Episcopiei Devei și Hunedoarei. Invitatul a vorbit despre viața și trăirea duhovnicească a Sfântului Ioan Scărarul și a tâlcuit Fericirile, numindu-le și „Scară a lui Hristos”. La slujba de seară a fost prezent în mijlocul credincioşilor arhimandritul Samuel Cristea, duhovnicul Seminarului Teologic din Cluj-Napoca, care le-a vorbit enoriașilor despre suferință, evocând exemple din Vechiul și Noul Testament.