Întâlniri ghidate în Parcul Cișmigiu din București
Vineri, 8 august, Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” va organiza cea de-a treia ediţie a evenimentului „Cişmigiu sub lupă”, o serie de întâlniri ghidate de cercetătorii din cadrul instituției muzeale. Tururile se desfășoară între orele 10:00 şi 19:00, în cadrul proiectului „Splendoarea Grădinii”, iniţiat de Direcţia de Mediu - Serviciul Ecologie Urbană al Primăriei Municipiului Bucureşti. Evenimentul este dedicat Zilei Internaţionale a Grădinilor Zoologice şi Parcurilor.
Cercetătorii Muzeului Antipa vor prezenta participanților lumea moluştelor, insectelor, plantelor şi detalii microscopice ale naturii, arborii seculari din Cișmigiu şi le vor vorbi acestora despre valoarea istorico-naturală a parcului.
De asemenea, vor fi organizate ateliere demonstrative de prim-ajutor cu voluntarii Crucii Roşii, Filiala Bucureşti Sector 1, precum şi un atelier de astronomie susţinut de Institutul Astronomic al Academiei Române şi Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.
Parcul Cișmigiu este cea mai veche grădină publică din București, datând din anul 1830. Este situat în centrul capitalei și are o suprafață de 16 hectare.