Întâlniri şi activităţi de socializare cu tinerii din Protopopiatul Blaj
Colegiul Național "Inochentie Micu Clain” din Blaj a fost gazda întâlnirii tinerilor din Protopopiatul Blaj, eveniment desfășurat sub coordonarea Departamentului pentru tineret al Arhiepiscopiei Alba Iuliei, inițiat de Grupul de inițiativă pentru tineret al Protopopiatului Blaj. De asemenea, tinerii din Blaj, coordonaţi de preoţii din cadrul protopopiatului vor vizita Spitalul Municipal, în data de 7 aprilie, Ziua Mondială a Sănătății.
Moderatorul întâlnirii tinerilor din Protopopiatul Blaj a fost preotul Ștefan Cătăuță, profesor la Liceul „Ștefan Manciulea” din Blaj, și președintele Grupului de inițiativă. Tema întâlnirii tinerilor a fost "Prietenia cu oamenii și prietenia cu Dumnezeu”, iar o prelegere despre acest subiect a fost susținută de preotul Nicolae Vlad, de la Parohia Lupuc, care a făcut referire la cel mai răspândit mod de socializare între tineri, rețeaua Facebook. Astfel, pr. Nicolae Vlad a arătat care sunt principalele avantaje pe care le aduce utilizatorului această rețea socială: altruism, ieșirea din anonimat, socializare, dar a punctat și implicațiile negative care se răsfrâng asupra utilizatorilor: ipocrizie, narcisism, pierderea credinței, a familiei, a intimității, obsesie asupra celorlalți, gelozie și decepție.
Părintele Nicolae Vlad a arătat că în fundamentarea unei prietenii autentice este necesară acceptarea propriei identităţi, a modului în care fiecare este creat de Dumnezeu.
Timp de o oră cei 120 de tineri prezenţi la această reuniune au participat în grupuri de 12 persoane la activităţile de socializare coordonate de profesorii şi preoţi animatori, la jocuri care au făcut referire la calităţile prieteniei adevărate. S-au diseminat ideile prezentate de organizatori și s-a creat un cadru destins unde tinerii au primit dulciuri de post, sucuri și apă minerală. La finalul întâlnirii au fost derulate slide-uri cu instantanee din timpul întâlnirii și s-au formulat concluziile acestei zile de comuniune a tinerilor.
Vizite la bolnavii de la Spitalul Municipal
Protopopiatul Blaj în parteneriat cu Liceul „Ștefan Manciulea” din Blaj organizează o acțiune cu tinerii, adresată bolnavilor de la Spitalul Municipal din Blaj cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, pe 7 aprilie. Astfel, elevi de la profilul agricol al Liceului „Ștefan Manciulea” din Blaj, însoțiți de Lucian Borșan, preot capelan al Spitalului Municipal, Ștefan Cătăuță, preot capelan al Liceului „Ștefan Manciulea”, și Ovidiu Pop, protopop al Protopopiatului Blaj, vor vizita saloanele unde sunt îngrijiți bolnavii şi se vor întâlni cu medicii şi asistentele medicale.
„În cadrul acestei acțiuni tinerii și preoții vor înălța rugăciuni la capela spitalului pentru tămăduirea, alinarea și răbdarea celor suferinzi, vor oferi pacienților internați vaze confecționate de ei și flori cultivate în grădina instituției de învățământ pe care o frecventează, și vor oferi cadrelor medicale felicitări hand-made”, a spus pr. Ovidiu-Nicolae Pop.
Activităţile desfăşurate cu tinerii din Protopopiatul Blaj se înscriu în seria de evenimente cultural-educative şi religioase dedicate „Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox” şi „Anului comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti”, după cum a fost declarat anul 2016 de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Patriarhul României, a mai menţionat pr. Ovidiu-Nicolae Pop.