Întârzieri în nominalizarea comisarilor europeni

Data: 03 August 2014

Jean-Claude Juncker, preşedintele viitoarei echipe de comisari europeni, a primit până la 1 august majoritatea confirmărilor pe care le aştepta din capitalele UE. Pe ultima sută de metri, Bucureştiul l-a confirmat pe Dacian Cioloş la Agricultură. Candidaturile feminine rămân însă insuficiente.

Suedia a confirmat joi nominalizarea Ceciliei Malmström. Aceasta este a doua candidatură feminină după confirmarea cehoaicei Vera Jourova în urmă cu câteva zile. Slovenia a trimis la Bruxelles trei opţiuni, printre care şi numele deputatei europene social-democrate Tanja Fajon. Ieri, guvernul italian a desemnat-o oficial pe Federica Mogherini, actualul ministru de externe, candidată pentru un post de membru al Comisiei Europene, precizând că vizează pentru ea funcţia de Înalt Reprezentant pentru Afaceri Externe şi politică de securitate. Este de aşteptat ca şi actualul comisar bulgar Kristalina Georgieva să rămână în executiv.

Astfel, Juncker are doar patru candidate femei din cele cel puţin zece pe care i le impune regula „parităţii“, ea însăşi impusă de Parlamentul European. Fără aceasta, echipa Juncker va eşua la toamnă la examenul în faţa eurodeputaţilor. „Domnul Juncker a subliniat în repetate ocazii că o comisie cu doar două sau trei femei comisar nu ar fi nici legitimă, nici credibilă şi nu va accepta acest lucru“, a declarant, la Bruxelles, purtătoarea sa de cuvânt Natasha Bertaud.

În orice caz, se aşteaptă întârzieri importante, fiind puţin probabil ca noua echipă să intre în funcţie la 1 noiembrie 2014, aşa cum era prevăzut.

Propuneri şi portofolii vizate

Franţa l-a propus oficial pe fostul ministru de finanţe Pierre Moscovici. Preşedintele Francois Hollande nu a menţionat un portofoliu anume pentru candidatul său, dar oficialii din Hexagon nu au făcut un secret din dorinţa de a avea un portofoliu în domeniul economic.

Germania doreşte să păstreze acelaşi comisar, anume pe actualul deţinător al portofoliului energiei, Guenther Oettinger. Cel mai probabil, Berlinul va viza acelaşi portofoliu.

Marea Britanie a nominalizat un politician puţin cunoscut pentru funcţia de comisar european, după ce lady Catherine Ashton a ocupat postul de Înalt Reprezentant pentru Afaceri Externe al UE. Jonathan Hill, un lord de 53 de ani, susţine reformarea relaţiilor Marii Britanii cu UE. David Cameron şi-ar dori ca Hill să ocupe un portofoliu economic important.

Polonia a anunţat că nominalizarea sa este actualul ministru de externe Radoslav Sikorski, un adept al politicii dure europene faţă de Moscova şi un susţinător al dezvoltării capacităţii comune de apărare a Europei. Guvernul polonez ţinteşte postul de şef al diplomaţiei europene.

Tot un ministru de externe este nominalizat şi de către Ungaria, Tibor Navracsics, în vârstă de 48 de ani. În prezent, Ungaria are portofoliul afacerilor sociale.

În suita statelor care încă nu s-au decis la un candidat, Belgia pare să fie în cea mai mare criză, pentru că se negociază încă formarea unui nou guvern de coaliţie. Cele mai mari şanse pare să le aibă Marianne Thyssen, europarlamentar conservator flamand.

Comisia, executivul Uniunii Europene, propune legi şi joacă un rol important în asigurarea implementării acestora. Este formată din 28 de comisari, câte unul pentru fiecare stat membru. Mandatul actualei comisii se va încheia la 31 octombrie a.c.

Juncker urmează să repartizeze în luna august portofoliile în viitorul executiv comunitar şi să prezinte echipa sa liderilor statelor membre UE, care se vor reuni la Bruxelles în 30 august. (Cristina Zamfirescu)