Înţelepciune biblică: Apa vieţii

"Două rele a făcut poporul Meu: pe Mine, izvorul apei celei vii, M-a părăsit şi şi-a săpat fântâni sparte care nu pot să ţină apa." (Ieremia 2, 13)

Cea mai răspândită substanţă de pe pământ, apa, este absolut necesară pentru existenţa oricărei forme de viaţă. Masaru Emoto spune că "apa dispune de nişte proprietăţi pe care nici o altă substanţă nu le mai are". Trupul omenesc este aproximativ trei sferturi apă, iar creierul uman este 90% apă. Reprezentând mare parte din creaţie, apa se bucură de o simbolistică importantă în creştinism: de la apele din prima zi a creaţiei la Botezul în Iordan sau naşterea din nou, la norul de pe Tabor sau la apa vie din convorbirea cu samarineanca. Omul vieţuieşte prin voia lui Dumnezeu. Şi pentru că "în El trăim şi ne mişcăm şi suntem" (Fp. 17, 28), omul nu ar exista fără Dumnezeu, ar fi mort, ar fi nimic. Pierzând raiul din cauza păcatului, omul are această viaţă pământească pentru a se îndrepta, pentru a se întoarce la sursa existenţei sale. Aşa cum apa coboară din cer pentru a da viaţă şi apoi se reîntoarce în cer, omul este chemat să fie o binecuvântare pentru lumea întreagă, ca apoi să revină la Cel care l-a creat. Însă omul uită prin păcat de izvorul său şi în loc să se facă lăcaş al apei celei vii, omul îşi construieşte fântâni sparte, surogate care nu-i vor putea sătura niciodată setea. Doar căutându-L pe Dumnezeu ca pe un izvor de apă (Ps. 41, 1) omul îşi va găsi împlinirea, îşi va afla desăvârşirea.