Înţelepciune biblică: Avantajul trecerii timpului

"Şi cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca şi cum nu s-ar folosi deplin; căci chipul lumii acesteia trece" (1 Cor. 7, 31)

Contextul în care trebuie citit versetul este următorul: "Şi aceasta zic, fraţilor: că vremea este scurtă de acum, aşa că şi cei ce au femei să fie ca şi cum n-ar avea, ş...ţ şi cei ce se folosesc de lumea aceasta, şsă fieţ ca şi cum nu s-ar folosi deplin; căci chipul lumii acesteia trece" (vv. 29, 31) Expresiile-cheie din rândurile adresate de Sf. Ap. Pavel locuitorilor cetăţii Corint din Grecia sunt următoarele: "Vremea este scurtă de acum" (v. 29) şi "chipul lumii acesteia trece" (v. 31). În versetul 29 se vorbeşte de existenţa în timpul cronologic (solar, măsurat în zi-lumină sau convenţional, în secunde). Al doilea verset vorbeşte despre "chipul lumii care trece". Pentru Sf. Irineu al Lyonului, aceste versete sugerează că principalul atribut al creaţiei este devenirea, transformarea. Caracterul temporal al universului material nu apare ca o consecinţă a păcatului adamic. Dimpotrivă, temporalitatea reprezintă un avantaj pentru om, o condiţie a izbăvirii de păcat şi de moarte. Temporalitatea creaţiei înseamnă şi dispariţia ei? La prima vedere, da. Însă precizarea că "chipul acestei lumi va trece" ne încredinţează că nu materia sau substanţa lumii va trece, întrucât Dumnezeu este statornic, iar acţiunile sale nu sunt ca o joacă pentru oameni. Ceea ce trece este "chipul", adică contextul în care se petrec păcatele. Transfigurarea omului, dobândirea asemănării cu Dumnezeu, n-ar fi posibilă dacă creaţia n-ar fi trecătoare. Aici se găseşte şi o învăţătură morală. Modernitatea deplânge scurgerea timpului. Ştiinţa şi tehnologia sunt folosite pentru a crea senzaţia că timpul stă în loc, pentru a conserva înfăţişarea tinerească a omului. Îmbătrânirea este o şansă; frumuseţea e fizică, dar mai ales spirituală.