Înţelepciune biblică: Bucuria lui Irod

"Iar Irod, văzând pe Iisus, s-a bucurat foarte, că de multă vreme dorea să-L cunoască, pentru că auzise despre El, şi nădăjduia să vadă vreo minune săvârşită de El." (Lc. 23, 8)

Irod dorea să-L vadă pe Iisus pentru că auzise de minunile săvârşite de Acesta şi, mai mult decât atât, aştepta ca Iisus să săvârşească în faţa lui vreo minune. Dacă ştim că mulţi dintre cei care au văzut minunile făcute de Mântuitorul au crezut şi s-au îndreptat, despre Irod nu putem spune acest lucru; căci zice Sfântul Teofilact al Bulgariei că în sufletul acestuia nu stăruia dorinţa de a-L vedea pe Iisus pentru a crede, ci era mai degrabă pofta pătimaşă de a asista la fapte extraordinare care să-i "veselească vederea, precum în privelişti vedem pe scamatori că arată năluciri... şi ne minunăm". Irod "s-a bucurat foarte" văzându-L pe Iisus în faţa sa, dar bucuria lui Irod nu poate fi comparată nici pe departe cu bucuria pe care au simţit-o Sfinţii Apostoli când l-au văzut pe Iisus după Înviere. Bucuria lui Irod, precum şi nădejdea de a vedea vreo minune din partea lui Iisus erau pline de viclenie, fapt confirmat şi de sfârşitul convorbirii lui cu Hristos, căci nu l-a ajutat cu nimic întâlnirea, ci, mai mult, a hotărât să Îl răstignească. Pe când bucuria Apostolilor i-a desăvârşit şi i-a încurajat să lupte pentru credinţa în El, chiar cu preţul vieţii lor. Aşa precum îi întărea pe cei credincioşi fiecare minune săvârşită de Hristos, tot astfel îi înverşuna pe cei necredincioşi în răutatea lor şi doreau să Îl răstignească, deşi nu le făcuse decât bine. Vedem din aceasta că mesajul pe care Hristos îl aduce în lume nu este pentru înţelepţii acestei lumi, ci pentru oamenii simpli - prin simplitate neînţelegându-se neştiinţa, ci deschiderea inimii smerite de a primi mesajul Evangheliei Domnului, fără să ispitească şi fără să dorească minuni de acest fel. Minunea cea mai mare este că exist şi că Cineva fără de vină a ales să moară pentru mine cel vinovat.