Înţelepciune biblică: Bunătatea creştină

"Bunătatea poartă veşnică cunună, veşnic biruitoare, ieşind fără pată din lupte câştigate." (Înţelepciune lui Solomon 4, 2)

Bunătatea este o însuşire firească a lui Dumnezeu, pentru că "nimeni nu este bun decât numai Unul Dumnezeu" (Matei 19, 17), iar El vrea ca toţi oamenii să devină "plini de bunătate" (Romani 15, 14) şi să se mântuiască. Bunătatea este o virtute datorită căreia credinţa unui om devine vie şi lucrătoare. "Bogăţia bunătăţii" (Romani 2, 4) lui Dumnezeu se revarsă prin harul Sfântului Duh asupra creştinilor, iar ei trebuie să cultive acest dar al Domnului, devenind virtuoşi, căci "roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia" (Galateni 5, 22-23). Dumnezeu a dat omului libertatea de a alege între bine şi rău, însă pe calea mântuirii merg cei care fac efortul de a se lupta cu patimile şi le biruiesc, dobândind astfel virtuţi care sunt de folos atât lor, cât şi altor oameni, iar "pomenirea bunătăţii este nemuritoare" (Înţ. lui Solomon 4, 1), căci chiar şi după moarte cei care au devenit sfinţi continuă să facă bine, venind în ajutorul oamenilor care se roagă lor şi mijlocind către Dumnezeu pentru ei. Trăind în credinţă, cei buni pot contribui la micşorarea răutăţii pe pământ, iar puterea rugăciunii lor este mare; vedem în Sfânta Scriptură cum Dumnezeu i-a spus lui Avraam că nu va pierde cetatea Sodomei dacă va găsi în ea zece oameni drepţi. Bunătatea creştină se reflectă în faptele bune ale oamenilor, gândurile şi vorbele lor frumoase, într-o comportare binevoitoare, urmând exemplul divin "pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate şi adevăr" (Efeseni 5, 9). Omul bun înalţă rugăciuni către Dumnezeu, este generos, tolerant, binefăcător, înţelegător, milostiv, răbdător, iertător, căci "bunătatea, izvorând din dragoste şi trecând prin blândeţe, se împlineşte în milă şi mângâiere" (Ernest Bernea). Prin faptele bune pe care le face, omul pune în practică dăruirea de sine, împlinind astfel dragostea de Dumnezeu, de oameni şi de sine însuşi. Comunitatea oamenilor înfrăţiţi prin harul Sfântului Duh este întemeiată pe comuniune, deci creştinii, dacă se ajută între ei, pot reprezenta modele pentru întreaga societate, trăind într-o bună convieţuire duhovnicească. Sfântul Ioan Gură de Aur ne îndeamnă "să ne abatem fără întârziere de pe drumul pierzător al răutăţii şi să mergem pe drumul mântuitor al virtuţii, pentru că astfel şi în această viaţă trecătoare vom avea binecuvântarea lui Dumnezeu, iar în cealaltă ne vom bucura de bunătăţile nestricăcioase ale Împărăţiei cerurilor".