Înţelepciune biblică: Cei doi Adami

"Ci a împărăţit moartea de la Adam până la Moise şi peste cei ce n-au păcătuit după asemănarea greşalei lui Adam, care era chip al celui viitor." (Romani 5, 14)

Două idei centrale reies din acest verset: a) moartea a venit şi peste cei care n-au păcătuit asemenea lui Adam; şi b) Adam "era chip al celui viitor". Cu alte cuvinte, Adam reprezenta schiţa imperfectă a lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, numit şi Adam cel Nou. Acesta s-a întrupat pentru a corecta greşeala lui Adam dintâi. Aşa cum aflăm din versetul de faţă, până la venirea lui Hristos, "moartea a împărăţit" chiar şi peste cei care nu au încălcat porunca divină asemenea lui Adam şi a Evei. Astfel, textul vorbeşte despre raportul dintre creaţie şi mântuire: Dumnezeu l-a creat pe om, însă greşeala acestuia a tulburat raportul iniţial, aducându-i omului moartea. În această situaţie, întrebarea esenţială este: Hristos s-a întrupat pentru a mântui pe om sau omul trebuia mântuit pentru că Hristos Mântuitorul exista dintotdeauna? În alte traduceri ale Bibliei, versetul citat apare după cum urmează: Adam a fost "chip al celui ce trebuia să vină". Verbul "trebuia" răspunde întrebării de mai sus, scoţând în evidenţă substanţa întregii probleme. Potrivit Sfântului Irineu al Lyonului, există oameni de mântuit pentru că din vecie există un Mântuitor şi nu invers. Ordinea este diferită de cea la care ne-am putea aştepta: Mântuitorul există din eternitate, omul este creat, omul păcătuieşte, iar apoi Mântuitorul se face om pentru a salva creaţia de consecinţele păcatului. Aşadar, nu întruparea lui Iisus Hristos îi dă calitatea de Mântuitor, ci însăşi existenţa sa fără de început.