Înţelepciune biblică: Creştinismul povăţuitor
"Prin credinţă se va îndrepta omul" (Romani 3, 28)
Prin valorile sale morale, creştinismul a contribuit la civilizarea omenirii, ridicându-i pe oameni din barbarie, povăţuindu-i prin furtunile veacurilor, spre un viitor mai luminos. Permanenţa creştinismului reprezintă o realitate, pentru că ce este bun şi adevărat nu piere în timp; valorile lui sunt mereu actuale, iar Iisus Hristos este un model care atrage, emoţionează, călăuzeşte, mângâie, entuziasmează şi astăzi oamenii. Familia, societatea, cultura se bazează pe religie, pentru că prin ea se întăreşte unitatea familiei, autoritatea statului este sprijinită, în ea arta şi în general cultura află inspiraţie, iar oamenii devin mai buni, mai folositori. În lumina creştinismului omul capătă valoare, căci pentru el s-a făcut revelaţia divină, pentru el s-a întrupat Hristos şi s-a întemeiat Biserica, iar toate bunurile pământului sunt spre folosul lui; ca posibil partener de dialog al lui Dumnezeu, omul trebuie să caute permanent o îmbunătăţire morală şi spirituală a sa, pentru a trăi după voia Lui şi a fi demn de credinţa primită în dar de la El. Creştinismul se întemeiază pe religia perfecţiunii spirituale, în care omul încearcă toată viaţa să ajungă la asemănarea cu Dumnezeu, adică la desăvârşire, căci trupul poartă chipul Lui, iar sufletul trebuie să devină asemănarea cu El, deoarece omul este făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.