Înţelepciune biblică: Cu bucurie vom mulţumi pentru mustrări
„Orice mustrare, la început, nu pare că este de bucurie, ci de întristare, dar mai pe urmă dă celor încercaţi cu ea roada paşnică a dreptăţii“. (Evr. 12, 11).
Viaţa pământească în ansamblul ei nu poate fi înţeleasă decât prin orientarea sa spre o ţintă bine stabilită, şi anume ajungerea la asemănarea cu Dumnezeu şi intrarea în Împărăţia Cerească. Acest scop nu este însă uşor de atins când omul se vede pus în situaţia de a alege între bucuriile trecătoare ale vieţii actuale şi promisiunea unei fericiri eterne într-o viaţă viitoare, dar la care va ajunge doar prin nenumărate renunţări. Urcuşul duhovnicesc ce trebuie parcurs pentru a obţine mântuirea se întrezăreşte deci, ca o cale sinuoasă, plină de căderi şi reveniri, îngreunată la fiecare pas de slăbi-ciunile şi neajunsurile firii omeneşti. Pentru aceasta, hotărârea de a urma calea virtuţii trebuie întotdeauna însoţită, dintru început, de alegerea unei bune călăuze, un îndrumător iscusit în a arăta ucenicului Nordul - Hristos - şi a-l mustra atunci când greşeşte, ajutându-l totodată să se ridice şi să-şi continue cu sârguinţă drumul. Această călăuză pământească nu este altcineva decât duhovnicul, pe care fiecare dintre noi trebuie să îl avem alături primindu-i poveţele şi făcând ascultare. Însă iată ce ne învaţă Sfântul Vasile cel Mare referitor la alegerea acestuia: „Dacă îţi vei alege un învăţător prea îngăduitor către patimile tale, sau care va cădea în păcate împreună cu tine, atunci în zadar te-ai pornit pe calea lepădării de lume, căci te-ai dăruit unei vieţi pătimaşe, luându-ţi un povăţuitor orb, şi te adânceşti în prăpastie mare. Iar de va povăţui orb pe orb, amândoi în groapă vor cădea, căci ajunge să fie ucenicul ca dascălul său“. Să luăm aminte deci la vorbele acestui Sfânt Părinte, iar în jurul nostru să nu-i alegem pe aceia care ne laudă, ci pe cei care ne mustră, care menţin o stare de trezvie sufletului nostru, căci doar aşa vom putea să avem o imagine rea-listă asupra situaţiei noastre şi vom şti unde trebuie să lucrăm pentru a aduce îmbunătăţiri. Când suntem mustraţi nu putem să ne bucurăm, ci ne întristăm şi cu lacrimi ne ruşinăm de cele ce am facut, însă trebuie să avem permanent în minte gândul că va veni o vreme când cu bucurie în suflet vom mulţumi pentru mustrări, căci datorită lor am dat roadă bună, placută lui Dumnezeu, adică roadă aducătoare de mântuire sufletelor noastre.