Înţelepciune biblică: Duhul însufleţitor

"Duhul este Cel ce dă viaţă; trupul nu foloseşte la nimic" (Ioan 6, 63)

Duhul Sfânt, a treia Persoană a Sfintei Treimi, apare în Vechiul Testament chiar de la începutul facerii lumii, atunci când "întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor" (Facerea 1, 2). În Noul Testament, încă din prima Evanghelie, se arată că Fecioara Maria "s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt" (Matei 1, 18). Acelaşi Duh a apărut ca un porumbel la Botezul lui Hristos, iar la Cincizecime S-a pogorât în chip de "limbi ca de foc" (Fapte 2, 3) asupra Apostolilor, acesta fiind momentul întemeierii Bisericii creştine. Duhul lui Dumnezeu i-a inspirat pe profeţii din vechime, apoi pe Apostolii şi scriitorii bisericeşti, căci "oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu au grăit purtaţi fiind de Duhul Sfânt" (II Petru 1, 21); El lucrează în lume şi în Biserică până la a doua venire a lui Iisus Hristos şi poartă diferite numiri: "Duhul Domnului" (Luca 4, 18), "Duhul Adevărului" (Ioan 14, 17), "Mângâietorul" (Ioan 14, 26), "Duhul lui Hristos" (Romani 8, 9), "Duhul slavei" (I Petru 4, 14). Iisus Hristos spune că "hula împotriva Duhului nu se va ierta" "nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie" (Matei 12, 31-32). În tot timpul vieţii noastre să nu ne abatem de la calea credinţei mântuitoare, încercând să câştigăm cât mai multe virtuţi, astfel ca, însufleţiţi fiind de Duhul Sfânt, să ne bucurăm de cântarea Sfintei Liturghii: "Am văzut lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc, am aflat credinţa cea adevărată, nedespărţitei Sfintei Treimi închinându-ne, că Aceasta ne-a mântuit pre noi".