Înţelepciune biblică: Dumnezeu seamănă dumnezeire

"Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa." (Luca 8, 5)

Pilda semănătorului reprezintă una dintre cele mai frumoase, dar şi mai simple analogii cu privire la Împărăţia lui Dumnezeu. În ciuda cuvintelor simple cu care sunt îmbrăcate, ideile desprinse din ea sunt o lumină de nepreţuit pentru viaţa duhovnicească a creştinului. Fiecare cuvânt îşi are rolul său, fiecare ascunde înţelesuri tainice ale vieţii. Semănătorul care seamănă sămânţa sa este Dumnezeu care îndumnezeieşte cu dumnezeirea Lui. El îşi iese din Sine, Se deschide către om şi pune în el arvuna esenţei Sale. Dumnezeu Se împarte şi Se împărtăşeşte omului. Sămânţa Sa este Fiul Său, este Iisus Hristos, Dumnezeu ce cade pe pământ pentru ca sămânţa hristoşilor (creştinilor) să se înmulţească. Aşa cum bobul de grâu are viaţă, dar se uneşte cu pământul şi îl absoarbe şi îl transformă în alte boabe de grâu cu viaţă, tot la fel şi Dumnezeu se uneşte întreg cu omul şi se împărtăşeşte în mod complet fiecăruia pentru ca orice om să fie ca El. Nu este de mirare că sintagma "Dumnezeu Se face om pentru ca omul să devină dumnezeu" apare ca un laitmotiv în Biserică, fiind folosită de sfinţi ca Atanasie cel Mare, Irineu de Lyon, Grigorie Teologul sau Grigorie de Nyssa. Dumnezeul cu nume de Iubire, atunci când creează, nu poate face decât ceva similar Lui, decât ceva menit să fie ca El. Dumnezeu îşi iese din Sine şi creează oameni meniţi să se întoarcă în Sine. Persoanele divine creează persoane umane capabile şi dornice de comuniune totală, dar neamestecată între ele şi împreună cu Dumnezeu. Ospăţul Împărăţiei cerurilor reprezintă veşnica împărtăşire de iubire, dăruirea totală şi completă a unor persoane divine şi umane, diferite prin esenţă, dar împărtăşind acelaşi gând şi aceeaşi simţire, mişcându-se de aceeaşi voinţă.