Înţelepciune biblică: Durerea, leacul mândriei

"Şi ca să nu mă mândresc cu mulţimea descoperirilor, mi s-a dat un ghimpe în trup, înger al satanei, să mă bată peste obraz, ca să nu mă mândresc." (II Corinteni 12, 7)

Ideea principală: durerea ("un ghimpe în trup"), reprezintă un remediu împotriva mândriei, aroganţei ("ca să nu mă mândresc"). Mândria ca origine a răului străbate asemenea unui fir roşu întreaga Scriptură: de la păcatul lui Adam şi Eva, care au vrut să fie "ca Dumnezeu", şi până la Apostoli. Deducem astfel că semeţia exemplifică un risc care nu-i ocoleşte nici măcar pe cei mai apropiaţi discipoli ai Mântuitorului. Dante în "Divina comedie" aşază mândria pe primul loc în lista celor şapte păcate capitale. Despre ce mândrie este vorba aici? Dacă aroganţa este cel dintâi în ordinea gravităţii dintre cele şapte păcate, la rândul ei cunoaşte mai multe forme dispuse ierarhic. Mândria de care vorbeşte Pavel este cea rezultată din contemplarea propriilor virtuţi, a puterii de a face multe minuni ("mulţimea descoperirilor"). Este cea mai gravă, căci desparte omul de umilinţă, adică de sentimentul dependenţei de Dumnezeu. Mândria rezultată din succes, avuţie sau putere este mai mică, fiind formă de elogiere a sinelui. O altă idee degajată de verset este că durerea reprezintă un lucru rău ("înger al satanei"), nedorit de Dumnezeu în creaţie, însă permis ("mi s-a dat un ghimpe"). Sensul îngăduinţei nu este ca răsplată pentru fapta rea, ci unul profund pedagogic. Durerea resimţită de Pavel este menită să-l înveţe umilinţa şi necesitatea acesteia pentru o viaţă virtuoasă. S-a presupus că durerea lui Pavel nu este una simbolică, ci reală. Oricum, durerea fizică are (şi) o semnificaţie spirituală; la Pavel şi la noi toţi.