Înţelepciune biblică: Înnoirea minţii

"Şi să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit." (Romani 12, 2)

Deşi clar formulat şi adresat în mod direct unei comunităţi anume printr-o epistolă, îndemnul către romani al Sfântului Apostol Pavel este şi astăzi la fel de actual ca şi în acele timpuri. Actualitatea se datorează profundelor înţelesuri pe care le are fiecare dintre cuvintele enunţate. Prin veac nu se înţelege doar o unitate de măsură a timpului, ci se sugerează lipsa de statornicie a lucrurilor din această lume, continua lor mişcare şi schimbare. Fiecare perioadă, generaţie, vine cu propriile ei valori şi le impune, răsturnându-le pe cele anterioare. De aceea omul nu trebuie să se conformeze valorilor unui anumit veac, ci valorilor Sfintei Scripturi, făcând voia lui Dumnezeu, care este veşnică şi neschimbată. Dar firea omului este caracterizată de slăbiciune şi înclină deseori spre a urma valorilor lumeşti trecătoare, de aceea Apostolul îndeamnă la o permanentă înnoire a minţii. Sfântul Ioan Gură de Aur explică: "Apostolul mângâie pe auditori şi-i îndeamnă ca în fiecare zi să se înnoiască. Ceea ce noi facem cu casele cele vechi, că pe fiece zi şi necontenit le reparăm, aceasta fă şi tu cu tine însuţi. Ai păcătuit astăzi? Ţi-ai învechit sufletul? Nu deznădăjdui, şi nici să nu cazi din nou, ci înnoieşte-ţi sufletul cu pocăinţa, cu lacrimile, cu mărturisirea, şi cu săvârşirea celor bune, şi niciodată să nu încetezi şi să nu pregeţi de a face aceasta." Sfântul Pavel continuă apoi spunând că această înnoire a minţii este cea care ne va face să înţelegem care este voia lui Dumnezeu şi să nu ne lăsăm înşelaţi de farmecul celor trecătoare. Versetul aminteşte în cele din urmă despre "ce este bun şi plăcut şi desăvârşit". Adică despre ceea ce îi este de folos omului, răspunde intereselor lui, dar este în acelaşi timp în conformitate cu voia lui Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur explică: "De altfel acestea două - interesele noastre şi voia lui Dumnezeu - sunt unul şi acelaşi lucru. Într-adevăr, Dumnezeu voieşte sau doreşte ca toate cele ale noastre să fie bune; deci ceea ce El voieşte, aceea este şi în interesul nostru. Şi ce oare voieşte Dumnezeu? A vieţui în sărăcie, în umilinţă, în dispreţuirea slavei, în înfrânare, iar nu în dezmierdări; în nevoi şi necazuri, şi nicidecum în linişte şi trândăvie; în a plânge, iar nu în a fi distraţi şi râzând, şi în toate celelalte pe care El le-a legiuit. Însă mai mulţi cred toate acestea de rău-augur, atât sunt ei de departe de a cunoaşte care sunt interesele lor şi care este voia lui Dumnezeu. De aceea, nici nu se vor putea aceştia vreodată apropia măcar de ostenelile cerute în săvârşirea faptelor bune."