Înţelepciune biblică: Iubirea creştină
"Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Căci dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veţi avea? Au nu fac şi vameşii acelaşi lucru? Şi dacă îmbrăţişaţi numai pe fraţii voştri, ce faceţi mai mult? Au nu fac şi neamurile acelaşi lucru?" (Matei 5, 44)
*** Iată modelul desăvârşit de comportament pe care l-a dat Hristos pentru toţi creştinii, pentru a arăta tuturor că dreptatea o face Dumnezeu, şi astfel se va realiza pacea Sa între oameni. Pentru a se realiza această pace, ce provine din dreptatea făcută de Dumnezeu, este necesar ca sentimentul nostru, al iubirii semenilor, să ajungă la maturitatea duhovnicească a "bărbatului desăvârşit", adică la ultima treaptă: iubirea vrăjmaşilor noştri. Dacă pe Dumnezeu Îl iubeşti pentru că ţi-a dat viaţă şi alte daruri, pe săraci îi iubeşti deoarece ştii că sunt glasul suferinţei. Şi cu atât mai mult vei avea răsplată dacă iubeşti pe vrăjmaşii tăi, care nenumărate necazuri şi greutăţi îţi fac dacă, în loc să le răspunzi cu ură, le răspunzi cu dragoste şi îi ierţi pentru neajunsurile lor. Prin aceasta te asemeni cu Însuşi Hristos, Care nu a urât pe cei ce-L loveau, ci S-a rugat pentru ei. De aceea, pentru a se ajunge la maturitatea duhovnicească, la experierea sentimentului de iubire, este nevoie de îndelungi nevoinţe. Iar atingând această maturitate duhovnicească, vom iubi pe vrăjmaşii noştri, vom binecuvânta pe cei ce ne blestemă, vom face bine celor ce ne urăsc şi ne vom ruga lui Dumnezeu să ierte pe semenii noştri care ne vatămă şi ne prigonesc. Aşa au procedat şi sfinţii. Aceste însuşiri vor deveni lucruri fireşti, vor fi virtuţi care vor servi drept pildă pentru semenii noştri. Iisus Hristos, prin aceste frumoase cuvinte, ne îndeamnă să fim credincioşi autentici şi să fim modele de urmat pentru fraţii noştri, aşa cum Hristos a fost şi este Modelul nostru Suprem.