Înţelepciune biblică: „Jertfa de păcat“
"Că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor." (Mt. 26, 28)
Hristos, prin venirea Sa în lume, dă oamenilor o Nouă Lege, pe care o pecetluieşte cu Însuşi scump Sângele Său. Pentru că Legea cea Veche, denaturată de iudei, devenise pur formală, Legea dată de Hristos propune o interiorizare şi o aprofundare a credinţei, îndemnând la iubire chiar şi faţă de duşmani, la fapte bune făcute în taină şi nu în văzul lumii, la rugăciune a inimii şi nu a limbii, toate acestea conducând omul spre urcuşul duhovnicesc şi ajungerea la sfinţenie. În Vechiul Testament, jertfele sau sacrificiile sunt cele care reglementează relaţia omului cu Dumnezeu. Printre jertfele ce se obişnuia a fi făcute, exista una denumită "jertfa de păcat": prin punerea mâinilor asupra capului unui animal, omul îi transfera acestuia păcatele sale, apoi altarul şi coarnele acestuia erau stropite cu sânge, iar restul animalului, consumat de preoţi. Acest tip de jertfă devine astfel o prefigurare a Jertfei Mântuitorului. Însă cel ce se jertfeşte nu este un animal, aşa cum se întâmpla în Vechiul Testament - Cel ce Se aduce pe Sine ca Jertfă este însuşi Dumnezeu-Fiul. El, deşi fără de păcat, ia asupra Sa păcatele oamenilor şi primeşte să moară pe Cruce pentru ca noi să primim mântuirea, căci omul singur, după căderea în păcat, se află în imposibilitatea de a se mântui prin propriile sale puteri. Iar dacă Hristos S-a dat pe Sine pradă morţii pentru mântuirea noastră, să luăm şi noi aminte la viaţa pe care o ducem, să nu ne lăsăm pradă amăgirilor, să nu-L răstignim iarăşi pe Dumnezeu prin păcatele noastre, căci dacă Hristos este Mântuitor, tot El este şi Judecător. Iar dacă prin Jertfa pe Cruce ni s-a dat şansa mântuirii, să nu o pierdem! Să urmăm deci calea oferită prin Legea cea Nouă pentru ca în cele din urmă să fim puşi nu de-a stânga, ci de-a dreapta, primind răspuns bun la Înfricoşătoarea Judecată.