Înţelepciune biblică: Libertate

"Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva." (I Cor. 6, 12)

Versetul din scrisoarea Sfântului Apostol Pavel către corinteni poate fi reformulat în felul următor: "Toate-mi sunt permise? Da, dar nu toate sunt folositoare. Toate-mi sunt permise? Da, dar nimic nu trebuie să mă stăpânească". Acest verset reprezintă cheia de înţelegere a viziunii creştine asupra libertăţii. Potrivit Sfântului Pavel, un creştin trebuie să facă distincţie între libertate şi libertinaj. Cele două nu trebuie în nici un chip amestecate. Opoziţia dintre "a fi îngăduit" şi "a fi de folos" sugerează tensiunea dintre lege şi, respectiv, morală. Ceea ce permite legea poate să nu ne fie util nouă; Legea însemnând aici atât Legea evreilor, cât şi, în sens larg, corpul legislativ al fiecăui stat. Pe scurt, o lege poate să nu fie morală. Semnificaţia acestei distincţii are o valoare teoretică, dar mai ales practică. Este foarte posibil ca Pavel să fi fost influenţat de viziunea timpului său, conform căreia moderaţia (chibzuinţa) reprezenta controlul dorinţei (poftei) de către raţiune. Cu alte cuvinte, o viaţă disciplinată de către morală. Astfel, în filosofia grecească, ceea ce este folositor reprezintă cel mai înalt scop, binele suprem. Pentru creştini, acest bine suprem înseamnă recunoaşterea stăpânirii lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Acesta este izvorul moralei care ar trebui să ne guverneze, chiar şi atunci când legile omeneşti nu există (Fericitul Augustin spunea: "Iubeşte-L pe Dumnezeu şi fă ce vrei"). Aşadar, libertatea creştină înseamnă libertatea de a-L sluji pe Dumnezeu; a accepta de bunăvoie conduita morală izvorâtă din El. O viziune diferită de practica timpului (mai ales la corintenii mustraţi de Pavel) după care libertatea se traduce în libertinaj (viaţă amorală).