Înţelepciune biblică: Libertatea mea, libertatea celuilalt

"Nimeni să nu caute ale sale, ci fiecare să caute ale altuia" (I Cor. 10, 24)

Conform altor ediţii ale Sfintei Scripturi, versetul de mai sus apare în următoarea formulare: "Nimeni să nu caute folosul lui, ci fiecare să caute folosul altuia". Acest verset completează viziunea Sfântului Apostol Pavel despre percepţia creştină asupra libertăţii. Nu este întâmplător că abordarea libertăţii se face într-o scrisoare adresată locuitorilor cetăţii Corint al căror principiu de viaţă era "Toate sunt permise". Cu alte cuvinte, libertatea totală, trăită exclusiv la nivel personal. Pavel nu neagă acest principiu, însă vine cu un corectiv: limitarea socială a libertăţii. Creştinii nu ar trebui să privească doar către interesele personale ("Nimeni să nu caute ale sale"), ci să le ia în discuţie şi pe cele ale semenilor lor ("Fiecare să caute ale altuia"). Limitarea socială a propriei libertăţi obligă creştinul să-şi pună întrebarea: acţiunea mea este folositoare sau dăunătoare celuilalt? Punând în balanţă exerciţiul libertăţii personale cu respectul acordat libertăţii celuilalt, Apostolul Pavel face posibilă existenţa comunitară şi, mai mult decât atât, dă concreteţe noţiunii de iubire jertfelnică care înseamnă ca "fiecare să caute folosul altuia". Trebuie spus că, în aceeaşi epistolă, Pavel vorbeşte nu doar despre libertate, ci şi despre iubire. Adică despre două noţiuni fundamentale ale creştinismului. Această perspectivă morală asupra libertăţii se află la rădăcina culturii europene, aşa cum a fost formulată de filosofii diferitelor veacuri. Expresia consacrată aparţine gânditorului german Immanuel Kant (sec. al XVIII-lea) căruia îi aparţine ceea ce se cheamă imperativul categoric kantian: libertatea mea se opreşte acolo unde începe libertatea celuilalt.