Înţelepciune biblică: Luarea crucii

"Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine." (Matei 10, 38)

Luarea crucii este ideea centrală a versetului. Crucea este cuvântul cel mai folosit din vocabularul creştin, dar probabil şi cel mai insuficient înţeles. Acest verset a inspirat vorbirea populară în aşa fel încât o calamitate naturală sau un necaz personal este privit ca formă de "purtare a crucii". În lectura teologului Halford E. Luccock, nu acesta este sensul cuvintelor de mai sus. "A-ţi lua crucea" nu implică faptul de a îndura cu stoicism ceea ce ţine foarte puţin de noi, ceea ce depăşeşte voinţa noastră. "A-ţi lua crucea", după pilda lui Hristos, reprezintă prin excelenţă un act de libertate, de voinţă personală. Alt teolog, W.M. Clow, recurge la distincţia între povară, spini (ghimpi) şi cruce. Povara - o suferinţă inevitabilă care apasă asupra oricărui om. Spinii - o suferinţă necesară uneori, pentru unii oameni (conform Sfântului Pavel: "Şi ca să nu mă mândresc cu mulţimea descoperirilor, mi s-a dat un ghimpe în trup, înger al Satanei, să mă bată peste obraz, ca să nu mă mândresc"). Crucea este gestul nostru liber, voluntar, de participare la dorinţa lui Hristos pentru mărirea Sa. Pentru discipoli, luarea crucii înseamnă asumarea benevolă a acelei suferinţe pe care nimeni nu ne obligă, ci numai iubirea lui Dumnezeu. Teologul George A. Buttrick vede un pericol în contemplarea crucii într-o lumină sentimentală. Crucea lui Hristos diferă de a noastră pentru că doar El a ispăşit păcatele umanităţii. A-ţi lua crucea nu înseamnă automutilare, căci "luarea crucii" trebuie privită doar împreună cu "lepădarea de sine"; motivaţia este iubirea jertfelnică a aproapelui, ca formă de iubire a lui Dumnezeu.