Înţelepciune biblică: Mărirea pământească este ca floarea câmpului

"Tot trupul este ca iarba şi toată mărirea lui ca floarea câmpului! Se usucă iarba, floarea se veştejeşte, că Duhul Domnului a trecut pe deasupra." (Isaia 40, 6-7)

Viaţa omului pe acest pământ este atât de scurtă încât, dacă vom privi cu ochii înţelepciunii duhovniceşti, ni se descoperă destul de limpede că noi nu suntem decât nişte oameni păcătoşi vrednici de plâns, neavând nimic cu care să ne putem lăuda înaintea Domnului, în afara neputinţelor noastre. Cu toate astea, ar fi de aşteptat ca noi, oamenii, în această stare jalnică de păcat în care ne aflăm, să simţim că suntem întra-devăr săraci cu duhul în cel mai înalt grad. Realitatea pe care o trăim este cu totul alta, căci, deşi am pierdut fericirea Raiului şi suntem lipsiţi de bogăţiile duhovniceşti ale harului, noi ne simţim de multe ori "bogaţi cu duhul". Fiecare se laudă că are ceva: unii cu talentele, unii cu frumuseţea, unii cu ştiinţa, alţii cu banii. Însă trebuie amintit faptul că toate aceste privilegii sunt nesemnificative şi trecătoare, căci ele repede se topesc aşa cum se pierde şi visul omului după ce se trezeşte. Viaţa pământească a omului se sfârşeşte întotdeauna întru moarte, asemenea unui somn de scurtă durată. În momentul în care ne vom trezi la adevărata viaţă, cea duhovnicească, ne vom convinge cu adevărat că toată mărirea pământească este ca floarea câmpului. Nenorocirea este însă în faptul că toţi se înşală pe sine gândind că sunt bogaţi cu duhul fără să fie în acest fel. Sfântul Chiril al Alexandriei spunea despre aceşti oameni că sunt "bogaţi în mândrie, slavă deşartă, făţărnicie, neştiinţă şi orbire. De aceea nu ajung până la mântuitoarea simţire a sărăciei lor duhovniceşti." De multe ori o simplă faptă bună îl face pe om să se închipuie pe sine deja îmbogăţit de virtuţi. Pentru faptul că cineva l-a lăudat, se crede deja desăvârşit, dar asta nu este decât o satisfacere a mândriei, o adăpare continuă a orgoliului pământesc.