Înţelepciune biblică: Morala omului religios

"Să nu încetăm de a face binele" (Galateni 6, 9)

Viaţa morală a creştinului este o consecinţă practică a religiozităţii sale, prin păzirea poruncilor şi trăirea virtuţilor evanghelice, din iubire faţă de Dumnezeu, după cum ne spune Mântuitorul: "De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele" (Ioan 14, 15). Ascultând ce îl învaţă religia, omul moral ştie ce are de făcut şi cum să trăiască. Morala fără religie poate deveni imorală; ele sunt strâns legate deoarece "credinţa fără de fapte moartă este" (Iacov 2, 20) şi "fără credinţă nu există nici o virtute adevărată" (J. J. Rousseau). Religia este adevăr, raţiune, iubire de Dumnezeu, ea dă sens existenţei umane şi conduce omul până în viaţa veşnică, este ca o punte care face legătura între lumea de aici şi cea de dincolo. Morala este o practică a virtuţilor, voinţa omului spre a înfăptui binele, ea este universală pentru că nu există religie care să-l scutească pe om de datorii morale; ea se manifestă doar pe pământ, fiind necesară omului care nădăjduieşte să se mântuiască. Omul, fiind făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, trebuie să trăiască o viaţă care să ducă până la asemănarea morală cu El, avându-L ca model desăvârşit pe Iisus Hristos, Cel Care, prin exemplul vieţii Sale, ne-a arătat cum să trăim: în iubire, smerenie, blândeţe, iertare, bunătate, dându-Se pe Sine Însuşi exemplu: "Învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi găsi odihna sufletelor voastre" (Matei 11, 29).