Înţelepciune biblică: Noi şi suferinţa lui Hristos

"Acum mă bucur în suferinţele mele pentru voi şi împlinesc lipsurile necazurilor lui Hristos în carnea mea pentru trupul Lui, care este Biserica" (Col. 1, 24)

Versetul aparţine scrisorii Sfântului Apostol Pavel adresată locuitorilor din Colose, cetate în Frigia occidentală, situată între două mari oraşe: Laodiceea şi Ierapolie. Aceasta a fost scrisă pe când se afla în captivitate, cel mai probabil la Roma, către anul 59 d.Hr. Detaliul nu este lipsit de semnificaţie, căci aici Apostolul vorbeşte despre suferinţă, în cadrul temei raportului dintre Hristos Mântuitorul şi întreaga creaţie. Ceea ce tulbură la prima lectură sunt cuvintele "împlinesc lipsurile necazurilor lui Hristos". Înţelegem că suferinţa lui Hristos (în cadrul Patimilor şi al morţii pe Cruce) ar fi fost incompletă. Or, Evangheliile şi scrierile Părinţilor Bisericii mărturisesc că lucrarea mântuitoare a fost completă şi desăvârşită. Ce-o fi vrând, atunci, Pavel să transmită în acest misterios text? În primul rând, că suferinţa lui Hristos este perfectă şi completă (împlinind astfel Legea), şi în al doilea, că noi, mădularele Trupului Său care este Biserica, trebuie să ne purtăm singuri suferinţa (necesară şi inevitabilă). Chiar dacă Hristos a realizat singur lucrarea mântuitoare pentru ca noi să ne bucurăm personal de ea, trebuie să luăm parte la aceasta; adică să participăm răbdător, curajos şi devotat la suferinţa lui Hristos. Mărturisirea Evangheliei nu era un lucru uşor nici ieri (exemplul lui Pavel care era închis), dar nu e nici astăzi, când, în plină epocă a drepturilor omului, an de an în lumea întreagă zeci de mii de creştini sunt persecutaţi (potrivit rapoartelor organizaţiilor internaţionale).