Înţelepciune biblică: Pacea lăuntrică este pregustarea Raiului
"Fereşte-te de rău şi fă bine, caută pacea şi o urmează pe ea."
(Psalmul 33, 13) Textul biblic citat face referire clară la pacea lăuntrică care se identifică într-o anumită măsură cu pacea din familie, cu străinii, între naţiuni şi pe întreg globul. Dacă pacea naţională asigură oamenilor prosperitate, pacea lui Iisus le aduce acestora mântuirea. Prin "pace" înţelegem acel sentiment dezinteresat, altruist, extins de la vecini până la cei de departe, prin care ne dorim să punem în practică legea lui Hristos. Locul cel mai important în care trebuie să identificăm pacea este propria noastră familie. Raiul şi iadul, cele două locuri paralele care ţin de viaţa de după moarte, se pot pregusta încă de pe pământ prin modul în care noi ne plasăm în familiile noastre. O familie în care lucrurile sunt aşezate, în care iubirea dintre semeni este asemenea iubirii Sfintei Treimi este locul ideal în care sălăşluieşte pacea, mediul propice în care se pregustă pacea divină şi unde se observă clar punerea în aplicare a rugăciunii Tatăl nostru, "precum în cer aşa şi pe pământ". Dincolo de aceste medii care ne ajută să pregustăm încă de pe pământ viaţa cerească, cel mai important este ca omul să cadă în prăpastia păcii sufleteşti, lucru foarte greu de obţinut în zilele noastre. Prinşi în mrejele modernităţii şi cu gândul subjugat de dorinţa banilor, oamenii îşi pierd cea mai importantă caracteristică, libertatea, care duce inevitabil la pierderea păcii. Înţeleptul Solomon reliefa în pildele sale o idee importantă, aceea că mai bine este a mânca o bucată de pâine uscată în pace, decât a avea o casă mare, plină cu carne, dar şi cu multă vrajbă. Omul de azi, fiind departe de pacea lăuntrică, ajunge să îl uite pe Dumnezeu, cel care este Domnul păcii, în principal din cauza bogăţiei materiale pe care o transformă în dumnezeul său. Pacea este aşadar un dar de la Dumnezeu, un dar pe care îl dă tuturor acelora care îl cer şi care îl caută ca atare. În final trebuie să ne amintim de cuvintele apostolului transmise tesalonicenilor atunci când spune: "Însuşi Domnul păcii să vă dăruiască vouă pacea totdeauna şi în tot chipul!" (II Tesaloniceni 3, 16). (Marius-Adrian Călin)