Înţelepciune biblică: Porunca iubirii

"El i-a răspuns: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia poruncă." (Matei 22, 37-38)

Cea mai mare poruncă lăsată oamenilor de către Dumnezeu este porunca iubirii. Ea ajunge să fie îndeplinită doar în momentul în care omul se uneşte cu Hristos în cuget şi în simţire. Iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele este o adevărată virtute care se dobândeşte de-a lungul vieţii, şi care se află în strânsă legătură cu toate celelalte virtuţi. Nu putem spune că Îl iubim pe Dumnezeu şi că respectăm cea dintâi poruncă în momentul în care ne osândim aproapele. Acelaşi lucru ne învaţă şi Sfântul Ioan Scărarul: "Cel care spune că iubeşte pe Domnul, dar în acelaşi timp urăşte pe fratele său, este asemenea celui care îşi închipuie în somn că aleargă. Astfel, sentimentul iubirii ajunge să devină o simplă amăgire pentru sufletul omului, nevrednică de vreo răsplată cerească." Porunca iubirii este întâlnită atât în vremea propovăduirii Mântuitorului Hristos, cât şi în timpurile vechi-testamentare. Moise, primind poruncile de la Dumnezeu, se adresa poporului: "Aşadar, Israele, ce cere de la tine Domnul Dumnezeul tău? - numai aceasta: să te temi de Domnul Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui, să-L iubeşti şi să slujeşti Domnului Dumnezeului tău, din toată inima ta şi din tot sufletul tău." (Deuteronom 10, 12). Aşadar, iubirea este virtutea necesară oricărui creştin care se avântă pe calea mântuirii, care alege calea strâmtă în detrimentul celei largi. Duhul Sfânt lucrează în sufletele tuturor celor care îl primesc, astfel încât iubirea faţă de Dumnezeu şi de aproapele va fi sădită înăuntru în chip tainic, fără ca noi să băgăm de seamă calea sfântă prin care Dumnezeu îşi face simţită prezenţa în noi. Căci Însuşi Dumnezeu a asigurat pecetea iubirii Sale fiecărui creştin botezat în numele Sfintei Treimi: "Iar nădejdea nu ruşinează pentru că iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre, prin Duhul Sfânt, Cel dăruit nouă" (Romani 5, 5).