Înţelepciune biblică: Primejdia nimicniciei

"Când duhul necurat iese din om, umblă prin locuri fără de apă, căutând odihnă şi neaflând, zice: mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieşit" (Luca 11, 24)

"Şi venind o află măturată şi împodobită (25). Atunci merge şi ia alte şapte duhuri mai rele decât el şi, intrând, locuiesc acolo şi se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi (26)." Grupajul versetelor formează parabola posedatului. Despre cel posedat de demoni se vorbeşte în termenii unei metafore: povestea casei goale. De aici aflăm că: 1. alungat din om (exorcism), diavolul rătăceşte prin lume căutându-şi odihnă. 2. cum nu o află, îşi ia întăriri pentru a se întoarce în acelaşi om de unde a fost izgonit. 3. întorcându-se cu puteri sporite, îi face rău mai mult decât înainte. Care este tâlcul parabolei? Omul este asemuit unei case: locatarul acesteia (diavolul) este dat afară. Chiar dacă totul este orânduit ("măturată şi împodobită") faptul că este nelocuită îi permite să se reîntoarcă. Mesajul transmis este că nu e suficient ca omul să fie eliberat de puterea necuratului. Odată eliberat, o nouă regulă trebuie să înlocuiască pe cea veche. Şi dacă nu este regula necuratului, atunci este regula Curatului (a lui Dumnezeu). Se spune că "natura are oroare de vid". La fel şi natura umană. Omul nu-şi este suficient sieşi şi nu poate trăi pe cont propriu. Omul trebuie locuit; dacă nu de Dumnezeu, atunci de necurat. Când omul nu-L mai caută pe Dumnezeu, atunci caută altceva care să-l înlocuiască, iar acestea sunt feluritele idolatrii (putere, avuţie, etc.), adică ceva peste putinţa sa, a cărui apartenenţă să fie moralmente justificată.