Înţelepciune biblică: Puterea celor slabi

"Fiindcă uitaţi-vă la chemarea voastră, fraţilor: că nu mulţi sunt înţelepţi după trup, nu mulţi sunt puternici, nu mulţi sunt de neam bun. Dar tocmai pe cele nebune ale lumii le-a ales Dumnezeu ca să-i dea de ruşine pe cei înţelepţi; şi tocmai pe cele slabe ale lumii le-a ales Dumnezeu ca să-i dea de ruşine pe cei tari şi tocmai pe cele de neam de jos ale lumii, pe cele dispreţuite le-a ales Dumnezeu; pe cele ce nu sunt, ca să le facă de nimic pe cele ce sunt." (I Cor. 1, 26-28)

*** Înţelegem de la Sfântul Pavel că Dumnezeu "le-a ales pe cele ce nu sunt, ca să le facă de nimic pe cele ce sunt". Aceasta este generalizarea, concluzia versetelor anterioare. Argumentarea ideii pleacă de la trei antiteze: nebuni vs înţelepţi, slabi vs tari şi neam de jos vs neam bun. Opoziţiile aparţin categoriilor cunoaşterii, puterii şi, respectiv, legăturilor de familie. Ele polarizau societatea vremii, mai ales în situaţia Bisericii din Corint, căreia i se adresează prin scrisoare. În Biserica lui Hristos, totul diferă; nimic nu ţine de succesul lumesc. De ce? Pentru că întruparea lui Hristos a adus acele lucruri de care se ducea lipsă: a dat putere celor slabi, i-a înţelepţit pe necunoscători ("nebuni") etc. În Hristos toate privilegiile naturale devin lipsite de sens. Ceea ce contează este chemarea divină, şi nu poziţiile lumeşti (dobândite sau moştenite). Rostind "Uitaţi-vă la chemarea voastră, fraţilor", Pavel îi îmbărbătează amintindu-le menirea, chemarea. Un detaliu istoric sugerat: Biserica corinteană era formată din cei umili şi mulţi. Istoria a confirmat cuvintele profetice ale Apostolului: marile urmări au provenit din cauzele mărunte. Sau, cum spunea Wendell Phillips, "Unul singur de partea lui Dumnezeu reprezintă majoritatea".