Înţelepciune biblică: Puterea cuvintelor

"Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel-rău este." (Mt. 5, 37)

Versetul 37 reprezintă concluzia grupajului de versete (33-37) din Evanghelia după Matei dedicate jurămintelor. În Antichitate era populară practica jurămintelor, adică o promisiune însoţită de invocarea divinităţii. Codul moral al Legii iudaice era "Să nu juri strâmb" (Lev. 19, 12; Num. 30, 3). Hristos spune nu numai că "nu trebuie să juri strâmb", ci să nu juri deloc ("Iar eu zic vouă: să nu te juri nicidecum"). Dacă argumentul acestei interdicţii de a jura era atotputernicia lui Dumnezeu (nu ne putem jura pe nimic, căci nimic nu ne aparţine şi totul există datorită lui Dumnezeu), în acest verset Hristos merge mai departe şi subliniază un fapt de multe ori trecut cu vederea în zilele noastre: puterea cuvintelor. Cuvintele sunt îndeajuns de puternice pentru un creştin încât să nu mai fie nevoie de întărirea acestora cu jurământ. Adevărul stă şi în banalul "Da" sau "Nu". Faptul de a jura înseamnă că dincolo de "Da" rostit cu limba poate să existe un "Nu" gândit cu mintea. În opinia lui Charles Lamb, interzicând jurămintele şi redând puterea deplină lui "Da" şi "Nu", Hristos elimină noţiunea celor două adevăruri: adevărul din situaţiile oficiale (cel însoţit de jurământ), şi cele neoficiale din relaţiile sociale de zi cu zi (în care se foloseşte doar "Da" sau "Nu"). Jurămintele, adică adăugirile întăritoare la "Da" sau "Nu", îşi au originea în diavol, care a introdus minciuna. Creştinii trebuie să fie sinceri, adică "Da"-ul gândit să coincidă cu cel rostit. Indirect, Hristos avertizează asupra faptului că fără excepţie cuvintele sunt importante şi înainte de fi rostite trebuie atent chibzuite, trecute prin filtrul conştiinţei. Cuvintele reprezintă acţiuni, fapte; este vorba de acţiunile buzelor, încărcate cu multă putere.