Înţelepciune biblică: Să-I cerem sfatul lui Dumnezeu
"Dar mergând, învăţaţi ce înseamnă: Milă voiesc, iar nu jertfă; că n-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă." (Matei 9, 13)
Mântuitorul Hristos este plin de bunătăţi şi de milostivire. Pentru noi a venit din sânul Tatălui; pentru noi s-a întrupat, ca noi să ne apropiem de El fără frică. Pentru noi S-a făcut om, ca de cumplitele răni să ne vindece. Cu multă dragoste şi cu toată bunătatea ne cheamă la El. Să lepădăm de la noi greutatea păcatelor, aducându-I rugăciune cu lacrimi şi umilinţă; căci acest Doctor ceresc, bun fiind, cu lacrimi şi cu suspinuri vindecă rănile noastre. Păcatul este ca o plantă care, atunci când este plantată de puţină vreme în pământ, poate fi smulsă cu uşurinţă. Odată cu trecerea timpului, însă, prinde rădăcini şi nu mai poate fi smulsă uşor. Puterile întunericului sunt neputincioase, doar oamenii sunt cei care le fac puternice prin îndepărtarea lor de Dumnezeu, pentru că astfel îi dau drepturi diavolului. Când săvârşim păcatul devenim robi ai păcatului şi îi oferim diavolului drepturi asupra noastră. Unicul mod ca cineva să-şi îndrepte păcatele este să accepte că a greşit şi să se pocăiască. Pocăinţa nu este doar o tânguire pentru greşelile pe care le-am făcut, ci o căinţă profundă, un realism duhovnicesc permanent, un avânt către cele veşnice. Începutul contemplării celei adevărate este viziunea propriului nostru păcat. A se vedea păcatul este deja o lumină care ne arată că suntem păcătoşi, deci, lumina lucrează în noi, iar această lumină care ne arată întunericul nostru este Hristos. Atunci când săvârşim păcatul trebuie să ne ruşinăm, iar când îl mărturisim, să îndepărtăm această ruşine. Nu este în lume rău care să nu fie vindecat. Nu este păcat atât de mare şi de greu pe care Bunul Dumnezeu să nu poată să-L ridice şi să-L arunce în oceanul iubirii Sale. Trebuie să ne nevoim ca relaţia noastră cu Dumnezeu să fie permanentă. De câte ori gândim sau facem un lucru să-I cerem sfatul lui Dumnezeu, ca celui mai bun prieten care ne iubeşte şi vrea să ne mântuim.