Înţelepciune biblică: Să nu ne temem!

"Domnul este apărătorul vieţii mele; de cine mă voi înfricoşa?" (Psalm 26, 2)

În Sfânta Scriptură, apare de multe ori îndemnul: "nu vă temeţi" (Luca 2, 10), iar Dumnezeu vrea ca fiecare creştin să-şi trăiască viaţa plin de curaj, după cum stă scris: "fii tare şi curajos, să nu te temi, nici să te spăimântezi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine pretutindenea, oriunde vei merge" (Iosua 1, 9). Ştiind că "duhul temerii de Dumnezeu" (Isaia 11, 3) este unul dintre cele şapte daruri ale Duhului Sfânt, creştinul trebuie să aibă o frică iubitoare de Dumnezeu, căci teama de Domnul arată încrederea omului în El, iar după cum spune părintele Dumitru Stăniloae: "ca să-ţi fie frică de El, trebuie să crezi în El". Creştinul adevărat nu este speriat de Dumnezeu, ci Îl iubeşte cu o inimă curată, pentru că "în iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire" (I Ioan 4, 18 ). Dumnezeu este drept, iar omul care greşeşte se supune pedepsei Lui, pentru că "dacă faci rău, teme-te" (Romani 13, 4). Creştinii se tem de judecata lui Dumnezeu pentru păcatele lor, de aceea ei trebuie să trăiască în aşa fel, încât viaţa lor să fie plăcută Domnului, respectând poruncile Lui "căci Dumnezeu nu ne-a dat duhul temerii, ci al puterii şi al dragostei şi al înţelepciunii" (II Timotei 1, 7). Sfântul Simeon Noul Teolog spune că "cel ce umblă în frica de Dumnezeu, chiar dacă petrece în mijlocul oamenilor răi, nu se teme. El are înlăuntrul său frica de Dumnezeu şi poartă arma nebiruită a credinţei cu care poate să le împlinească pe toate, chiar şi pe cele ce par grele şi cu neputinţă celor mulţi. El petrece ca un uriaş în mijlocul piticilor sau ca un leu mugind în mijlocul câinilor şi al vulpilor, încrezându-se în Domnul. Cu tăria cugetului său îi loveşte pe ei şi înspăimântă inimile lor, învârtind cuvântul înţelepciunii ca pe un toiag de fier" (Filocalia, volumul VI). Când un creştin simte că îl cuprinde teama de cele lumeşti, gândind că "duhul meu rătăceşte, frica dă năvală peste mine" (Isaia 21, 4), el trebuie să se roage cu stăruinţă, căci "străjui-va îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de El şi-i va izbăvi pe ei" (Psalm 33, 7); oamenii trebuie să aibă curaj, ştiind că acesta face parte dintre cele patru virtuţi cardinale: înţelepciunea, dreptatea, curajul şi cumpătarea. Nimeni nu trebuie să se teamă de lume şi viaţă, ci să aibă speranţă, deci "nu te teme, tu, ţară, bucură-te şi te veseleşte, căci Domnul a făcut lucruri mari! Nu vă temeţi nici voi, dobitoacele câmpului, căci au înverzit păşunile pustiului" (Ioil 21-22). Fiecare om trebuie să-şi urmeze drumul având încredere în ajutorul lui Dumnezeu, pentru că "Domnul Însuşi va merge înaintea ta; El Însuşi va fi cu tine şi nu se va depărta de tine, nici te va părăsi; nu te teme, nici nu te spăimânta" (Deuteronom 31, 8). Chiar dacă întâmpină greutăţi, ştiind că încercările vin pentru sporirea duhovnicească a omului, creştinul trebuie să Îl urmeze pe Hristos, Care spune: "în lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea" (Ioan 16, 33).