Înţelepciune biblică: Vădirea Duhului
"Şi El (Mângâietorul, n.r.), venind, va vădi lumea de păcat şi de dreptate şi de judecată." (In. 16, 8)
Primul pas în vieţuirea duhovnicească este primirea vădirii Duhului, şi anume conştientizarea stării de păcătoşenie, din care se naşte dorinţa de îndreptare. Nimeni nu poate vedea întunericul din sufletul său fără a fi luminat de Duhul Sfânt, cu această luminare începe drumul nostru spre Dumnezeu. Am auzit mulţi sfinţi ai Bisericii care nu se rugau lui Dumnezeu să primeasca daruri, ci se rugau să îşi recunoască starea de păcătoşenie, iar aceasta este o mare taină, pentru că, dacă omul va conştientiza nimicnicia sa în comparaţie cu Creatorul, va sta mereu cu frică şi în continuă slăvire înaintea lui Dumnezeu, şi aceasta este, de fapt, sfinţenia. După conştientizarea păcatelor, sufletul preocupat de starea sa aleargă la duhovnic pentru mărturisire, şi aceasta este tot din îndemnul Duhului Sfant, sub a cărui înrâurire stă acel suflet. Dar conştientizarea şi mărturisirea păcatelor nu sunt singurul mod de vieţuire în duh, după acest pas urmează lucrarea faptelor bune şi dobândirea virtuţilor, adică dreptatea. Orice faptă plăcută înaintea lui Dumnezeu pe care o săvârşim ne este socotită ca dreptate. Trăirea în duh este conştiinţa pe care o au toţi sfinţii, că sunt păcătoşi, deşi ei lucrează neîncetat dreptatea. Este foarte importantă pentru om această vădire a Duhului de păcat, deoarece îl învaţă să fie milostiv şi iertător cu aproapele, având pururea păcatul său înaintea ochilor. Fiind luminaţi de Duhul Sfânt pentru a ne conştientiza păcatele şi a lucra dreptatea, vom fi feriţi de judecată, atât de judecata noastră faţă de aproapele, cât şi de judecata lui Dumnezeu faţă de păcatele noastre. Ştiind că eşti păcătos, nu ai cum să judeci greşelile aproapelui, iar nejudecând, nu vei fi judecat. Căci cuvintele Domnului sunt nemincinoase: "Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi!"