Înţelept Arhipăstor şi promotor al culturii creştine

Biserica Ortodoxă Română îl prăznuieşte astăzi, 11 august, în chip solemn, pe Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţării Româneşti, înţelept învăţător al dreptei credinţe ortodoxe şi al valorilor Sfintei Evanghelii a Domnului Iisus Hristos. Sfântul Ierarh Nifon a fost o personalitate marcantă a vieţii spirituale şi culturale creştine româneşti de la începutul secolului al XVI-lea, strălucind cu faptele credinţei şi luminând Biserica lui Hristos din Ţara Românească într-o perioadă dificilă a acesteia.

Poporul român de pretutindeni a o­drăs­­lit Bisericii sfin­ţi de seamă şi totodată i-a cinstit pe aceştia ca fiind prieteni şi casnici ai lui Dumnezeu şi rugători pentru mântuirea oamenilor, făclii ale credinţei, speranţei şi iubirii milostive. Sfinţii au fost dintotdeauna pentru cei care i-au chemat în ajutor îndrumători duhovniceşti spre înnoirea vieţii. Între aceşti rugători fierbinţi ai noştri către Dumnezeu, care au luminat viaţa duhovnicească şi culturală a poporului român, se numără şi Sfântul Ierarh Nifon, primul sfânt canonizat pe teritoriul ţării noastre, care a rămas în memoria Bisericii ca fiind înţelept Arhipăstor şi grabnic ajutător. Fiind apreciat şi iubit de popor, Sfântul Ierarh Nifon rămâne, peste veacuri, o pildă luminoasă de credinţă şi trăire în Hristos.

Reorganizarea Mitropoliei Ungrovlahiei

Secolul al XVI-lea găsea Biserica Ţării Româneşti oarecum dezorganizată, în sensul că scaunul Ungrovlahiei era vacant iar mitropolia de peste Olt era de mult apusă. De asemenea, populaţia ţării crescuse foarte mult, aşa încât un singur ierarh sau chiar şi doi nu mai puteau face faţă nevoilor religioase ale credincioşilor. Sarcina unei mai bune aşezări a acestor lucruri din Biserica noastră a revenit voievodului Radu cel Mare (1495-1508), care numaidecât a dorit să o îndeplinească cu ajutorul Sfântului Nifon, Patriarhul Constantinopolului. Trebuie menţionat faptul că domnul se confrunta în acea perioadă cu anarhia feudală, ceea ce a condus la o politică de centralizare a statului. Spre deosebire de Moldova, în Ţara Românească procesul de centralizare a avut loc aproape 50 de ani mai târziu. S-a sprijinit tot pe Biserica Ortodoxă şi a fost desfăşurat cu ajutorul fostului Patriarh de Constantinopol, înlăturat de otomani, Sfântul Nifon. Acesta era din Peloponez şi se călugărise de tânăr la Mănăstirea Dionisiu din Muntele Athos. A devenit Mitropolit al Salonicului, apoi de două ori Patriarh al Constantinopolului (1486-1488; 1496-1498), însă se retrăsese în ambele rânduri din cauza neînţelegerii cu stăpânirea turcească. A fost în cele din urmă surghiunit la Adrianopol. Cunoscându-l şi apreciindu-l ca pe un iscusit cârmuitor sufletesc, Radu cel Mare, cu învoirea turcilor, l-a adus în ţară probabil în primăvara anului 15031. Acesta i-a cerut, după cum informează Gavriil Protul, să „îndrepteze” situaţia Bisericii ţării sale. Sfântul Nifon, aflând într-adevăr „biserica izvrătită şi cu obiceaiure reale şi nesocotite”, a adunat sobor mare, alcătuit din „toţi egumenii de la toate mânăstirile ţării Ungrovlahii şi tot clirosul bisearicii ... de împreună cu Domnul şi cu toţi boiarii, cu preoţii şi cu mireanii” – nici o amintire, deci, de vreun ierarh al ţării, căci nu era – şi „a tocmit toate obiceaiurile pre pravilă şi pe aşezâmântul Sfinţilor Apostoli”2. Conform Vieţii Sfântului Nifon, editată de Mitropolitul Tit Simedrea, începând reorganizarea ierarhiei muntene, Sfântul Nifon i-a propus lui Radu cel Mare să mute mitropolia din Argeş în Târgovişte, ceea ce acesta nu a apucat să facă, şi a hotărât înfiinţarea a două episcopii: la Râmnic şi la Buzău, pentru care a şi hirotonit doi episcopi. În Viaţa Sfântului Nifon, scrisă de Gavriil Protul, nu se menţionează că în acest sobor înaltul prelat a dat şi Mitropoliei Ungrovlahiei un ierarh. Aceasta ne face să credem că treburile mitropoliei erau rezolvate în acest timp chiar de el însuşi.

Canonizarea

Multă vreme însă, Sfântul Ierarh Nifon nu a putut să vadă roadele organizării bisericeşti pe care o înfăptuise în ţară, pentru că, neîngăduind o căsătorie, ce împotriva sfintelor canoane Radu cel Mare dorea să o facă surorii sale Caplea, a ajuns la mari neînţelegeri cu acesta. Astfel, în anul 1505 a fost nevoit să părăsească ţara, retrăgându-se la Mănăstirea Dionisiu în Sfântul Munte, unde a şi murit la 11 august 1508. A fost canonizat în ziua de 16 august 1517 la Argeş, cu prilejul târnosirii mănăstirii lui Neagoe Basarab. A fost fixată ca dată de pomenire ziua trecerii sale la Domnul, adică 11 august.

Dascăl şi model de credinţă pentru voievozii pământeni

Se cunoaşte faptul că Sfântul Voievod Neagoe Basarab, fiul spiritual al Sfântului Ierarh Nifon, a primit o deosebită educaţie creştină, devenind un sprijinitor al Ortodoxiei şi fiind model pentru unii domnitori renumiţi de mai târziu precum: Matei Basarab, Vasile Lupu, Şerban Cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu. De numele Sfântului Ierarh Nifon se leagă şi darul acestuia oferit spiritualităţii şi culturii noastre naţionale. Este vorba despre apariţia trilogiei macariene: „Liturghierul” (1508), „Octoihul” (1510) şi „Tetraevangheliarul” (1512), toate tipărite, la îndemnul repetat al Sfântului Ierarh Nifon, de către Radu cel Mare şi Sfântul Voievod Neagoe Basarab, la Târgovişte. 

În această sfântă zi de sărbătoare, numeroşi credincioşi din Arhiepiscopia Târgoviştei cât şi din eparhiile învecinate şi din întreaga ţară au posibilitatea să participe la cea mai importantă manifestare spirituală şi culturală din Arhiepiscopia Târgoviştei, pelerinajul tinerilor şi procesiunea cu racla Sfântului Ierarh Nifon prin centrul vechi al oraşului Târgovişte.

Note:

1 Pr. Dr. Niculae Şerbănescu, „Titulatura Mitropoliţilor, Jurisdicţia, Hotarele şi Reşedinţele Mitropoliei Ungrovlahiei”, în Istoria Mitropoliei Ungrovlahiei – studii publicate în anul 1959, la împlinirea a 600 de ani de existenţă, Ed. TRINITAS a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2010, p. 178.
2 Ibidem, p. 179.